Fiica şi mama lui Whitney Houston, la cuţite
Bobbi Kristina a luat foc în momentul în care a citit dezvăluirile pe care le-a făcut bunica ei despre mama sa, în cartea de memorii publicată recent peste Ocean.
Bobbi Kristina a luat foc în momentul în care a citit dezvăluirile pe care le-a făcut bunica ei despre mama sa, în cartea de memorii publicată recent peste Ocean.
Fiica lui Whitney a avut reacţii extrem de violente pe Twitter la adresa bunicii sale, cântăreaţa Cissy Houston, care a scris o carte de memorii în care vorbeşte despre viaţa şi decăderea fiicei sale.
Cartea, susţine Bobbi Kristina, e lipsită de respect la adresa memoriei mamei sale şi a susţinut pe Twitter că nu va citi cartea scrisă de bunica sa şi care are titlul „Remembering Whitney“.
Volumul de memorii vorbeşte despre viaţa lui Cissy după moartea tragică a fiicei sale într-un hotel din Beverly Hills şi oferă amănunte inedite despre momentul descoperirii acesteia: „Acela a fost momentul în care viaţa mea s-a terminat. Nu ştiu ce am făcut şi ce am spus. Mi s-a spus apoi că am urlat atât de tare încât toată lumea din hotel ar fi trebuit să mă audă, dar nu ţin minte nimic. Mintea mea era goală, în afara unui gând: copilul meu murise“, îşi aminteşte mama lui Whitney.
Enervată la culme, Bobbi Kristina şi-a rugat fanii de pe Twitter să nu citească volumul de memorii al bunicii sale.
Foto: Reuters