Fiice celebre, născute să fie frumoase: blestem sau noroc?

25 iulie 2013   News

Sunt fiice de modele celebre care au călcat deja pe urmele mamelor lor – însă cât de dură e regula frumuseţii? „De ce nu pot fi eu însămi?“, se întreba Alexa Ray Joel, fiica rockerului Billy Joel şi-a modelului Christie Brinkley. Şi din păcate, nu este singura care

Sunt fiice de modele celebre care au călcat deja pe urmele mamelor lor – însă cât de dură e regula frumuseţii?

„De ce nu pot fi eu însămi?“, se întreba Alexa Ray Joel, fiica rockerului Billy Joel şi-a modelului Christie Brinkley. Şi din păcate, nu este singura care îşi pune astfel de întrebări apăsătoare... E un sentiment care le încearcă pe multe copile de oameni celebri, în ciuda vieţii lor aparent de huzur. Pentru că libertatea de-a alege propriul viitor, sub presiunea unei familii bogate, are un preţ. „E şi-aşa destul de greu, în societatea în care trăim noi, să fii o tânără care este permanent pusă faţă-n faţă cu imaginea unei femei perfecte. Cred că-i obositor, emoţional vorbind, să fii comparată tot timpul cu «frumoasa» ta mamă. Orice comparaţie îţi face rău“, este de părere şi expertul în probleme de comportament juvenil, Nathalie Brown. Iar Alexa, care are, acum, 27 de ani, ştie cum e să fie în pielea acelor fete, pentru că a trecut prin acelaşi calvar în adolescenţă. „E greu, pentru că oamenii compară muzica mea cu a tatălui meu şi aspectul meu cu cel al mamei mele.“ Artista recunoaşte că acel permanent control asupra educaţiei unui copil de bani gata este copleşitor. „Nu-mi păsa. Aruncam orice rochie pe mine şi sufeream pentru asta. Perez Hilton m-a catalogat drept curvă. Şi aveam 19-20 de ani pe-atunci, a fost greu. Ştiu prea bine cum e să fii hărţuit“, a continuat cântăreaţa, care a încercat să se sinucidă în 2009, când totul luase proporţii. „Căzusem într-un hău negru şi nu vedeam ieşirea. Ajunsesem la capătul puterilor în acea zi“. Dar Alexa a negat categoric c-ar fi fost vorba de vreo ceartă cu mama ei care s-ar fi legat de greutatea sa. „Nu există persoană care să mă susţină mai mult decât mama. Mereu îmi spune – ceea ce nici nu înţeleg – că-şi doreşte să fi arătat ca mine, că sunt unică“.

Cât de tânără înseamnă „prea tânără“? Poate că modellingul le curge prin vene, însă n-ar trebui să existe o limită a vârstei pentru faimă? Alessandra Ambrosio a fost incredibil de încântată că şi-a cooptat fiica de patru ani, Anja, într-o campanie publicitară pentru un brand de fashion, London Fog. Asta pentru că succesul a fost unul răsunător. „Să văd cum fetiţa mea a captat toată atenţia, în locul meu, a fost un moment foarte amuzant, mi-a plăcut la nebunie! Sunt atât de mândră de ea!“, mărturisea modelul Victoria’s Secret. Doar că unii critici au pus la îndoială decizia Alessandrei de-a apărea împreună cu fiica ei, topless, într-una din fotografii.

Şi fata lui Cindy Crawford, Kaia Gerber, a apărut în prima reclamă Versace la doar 10 ani, dar frumoasa ei mamă nu a fost total de acord ca micuţa ei să-i calce pe urme. „Acum, e prea mică să aibă o carieră. Dar dacă ar avea 17 ani şi ar vrea să încerce modellingul, ce pot să zic?“, explica supermodelul de 47 de ani.

Larry Birkhead, pe de altă parte, cunoaşte toate consecinţele faimei la o vârstă fragedă. Fiica lui, Dannielynn (6) seamănă leit cu mama ei, regretata Anna Nicole Smith, şi-n ciuda tragediei prin care au trecut, el a fost de-acord ca fetiţa lor să apară într-o reclamă Guess, anul trecut – acelaşi brand care a făcut-o celebră şi pe mama micuţei. „Ştiu sigur că Anna se uită de sus şi vede cât de frumos a ieşit totul“, spunea Larry. „Dannielynn a arătat mereu ca mama sa“.

Cine s-ar fi aşteptat să existe, totuşi, un copil de vedetă care să refuze cu stoicism aceeaşi carieră în modă ca şi părinţii săi? Iată că fiica lui Kate Moss este un astfel de exemplu, căci Lila Grace (11) nu e deloc de-acord cu jobul mamei ei. „Mereu mă demachiez, altfel vine fiică-mea şi-mi spune: «Mami, nu, nu.» Nu îi place“, spune modelul de 39 de ani. „Îi place ca mămica ei să aibă faţa curată, fresh, cu părul prins într-un coc şi fără machiaj.“

Alexa Ray avea o problemă cu înfăţişarea ei, iar la câteva luni de la tentativa de sinucidere, a apelat la o rinoplastie, în 2010. „Mă gândeam la asta de câţiva ani, nasul m-a deranjat mereu. Eram obsedată de pozele făcute din lateral. Pentru unii oameni, asta e un moft, dar la finalul zilei, toţi ne dorim să ne simţim drăguţi“, a continuat ea. „Acum mă simt chiar bine. Sunt mai relaxată – trebuie să înveţi să-ţi accepţi şi micile defecte.“

Neîncrederea fetei lui Billy Joel legată de fizicul ei nu sunt deloc o surpriză pentru psihologul Danya Braunstein, care a declarat pentru OK! că, adesea, mamele celebre nu sunt conştiente de presiunea exercitată pe umerii copiilor. „O mamă recunoscută pentru frumuseţea ei va dezvolta anumite standarde privind importanţa acesteia şi va avea un anumit comportament în ton cu acestea“, ne spune ea. „Aceste valori sunt transmise indirect şi copiilor lor, atât de părinţi, cât şi de societate – că este important să arăţi bine şi că valoarea ta ca om se măsoară în cât de atrăgătoare eşti.“ Iar o asemenea asociere se răsfrânge, bineînţeles, negativ asupra odraslelor, care rămân cu impresia că sunt apreciate doar pentru fizicul lor.

Ireland Baldwin a recunoscut că a crescut în umbra mamei sale, Kim Basinger (59). „Am dus multe lupte cu mine, cu încrederea de sine şi cu părerea mea despre cum arăt“, scria tânăra pe Tumblr anul trecut. „Sunt comparată mai mereu cu mama, NU SUNT CA PĂRINŢII MEI. Mama este una dintre cele mai frumoase femei din lume, este micuţă şi fragilă, eu sunt în formă şi… mai bună de iubit… eu am un fund mare, mama are paranteze între coapse.“

Ireland a mai recunoscut că mama ei a crescut-o pentru o viaţă în faţa camerelor de filmat. „E foarte fericită că poate să-mi dea sfaturi acum. Mereu e acolo, stă alături de mine şi-mi spune: «Întoarce capul aşa, fă aşa»“, dar n-a fost pregătită şi pentru mesajele online urâte pe care urma să le primească. „Am primit emailuri oribile, mesaje pe Twitter şi comentarii ridicole despre măsurile mele, dar şi despre familia mea. Ce e aşa OK la a-i spune unei fete de 17 ani că e grasă şi urâtă?“, mai spune fata lui Alec Baldwin şi-a lui Kim.

Şi cu asemenea critici dure, nu-i de mirare că unii copii de vedetă aleg extremele. „E o mare presiune de-a fi perfectă“, spune Bria Murphy – fiica de 23 de ani a lui Nicole (45) şi Eddie Murphy (52) – care-a dat piept cu cruzimea lumii modellingului. „Am auzit de persoane care mâncau bumbac cu suc de portocale… înmuiau puful de bumbac în suc şi mâncau, ca să se simtă sătule. Multe fete devin dependente de medicamente, droguri şi devin anorexice.“

Allegra Versace a trăit pe propria piele asta. Fiica de 27 de ani a designerului Donatella Versace (58) s-a luptat tot cu anorexia, chiar în atenţia publică, dând vina pe faptul că a crescut în lumina reflectoarelor. „E perioada mea de absenţă. M-am pierdut în mintea mea şi nu mai distingeam realitatea. În plus, voiam doar un singur lucru – să fiu un nimeni, să nu fiu recunoscută, să nu mai fiu vânată“, dezvăluie Allegra. În plus, recunoaşte că nu are nevoie de faima familiei sale. „Prefer anonimatul. Am petrecut timp cu un designer care nu era italian – şi cea mai bună parte era că eram o persoană obişnuită!“

Theodora Richards, însă, recunoaşte că inspiraţia ei a fost mama sa, Patti Hansen (57), pe care a urmat-o în cariera de model de mică: „O urmăream de când eram mici şi eu, şi sora mea. Era aşa de elegantă… Şi mi-a permis atât mie, cât şi surorii mele, să facem şi noi modelling de la 16 ani. Voiam să fac parte din asta“. În acelaşi timp, Theo a admis că tatăl ei, starul rock Keith Richards, nu a fost deloc de acord cu ideea. Şi pe bună dreptate, căci la 28 de ani, fata lui era prea slabă, stârnind speculaţii cum că ea luptă să atingă standardele imposibile impuse de lumea modei.

Psihologul Danya Braunstein cred că problemele psihologice şi tulburările de alimentaţie în cazul celebrităţilor şi-al copiilor acestora sunt des întâlnite, pentru că succesul carierei lor se bazează mai tot timpul pe imagine şi pe… greutate. „Când te concentrezi şi pui prea mult preţ pe aparenţe, neglijezi grija faţă de propria persoană, ceea ce duce la o gândire bolnavă şi la obsesia pentru părerea oamenilor despre tine. Regulile şi comportamentul în privinţa nutriţiei se învaţă adesea de la părinţi.“

Pe de altă parte, Georgia May Jagger – fiica de 21 de ani a lui Mick Jagger şi-a lui Jerry Hall – nu simte nicio presiune a faimei părinţilor. „Nu mă separ de imaginea părinţilor mei. Ei chiar au succes, îmi pasă şi mă bucur pentru ei, sunt mândră de ceea ce sunt şi îmi place să vorbesc despre familia mea“, mărturiseşte tânărul model.

La fel şi Nathalie Brown, care nu crede că toţi copiii de bani gata care tânjesc după faimă sunt sortiţi eşecului. „Ideea e ca părinţii să rămână realişti şi să-şi lase copiii să urmeze propriile vise şi să facă parte din lumea reală.“

E OK!

Pe Jada Pinkett Smith n-o deranjează să-şi lase copiii să o ia pe urmele ei

Nu e vorba de faimă sau bani… Willow şi Jaden vor trece prin diferite experienţe, mai ales că au părinţii pe care-i au. Oricât mi-aş dori să ştiu cum să-mi protejez copiii, ei au propriul destin. Nu am de gând să le pun piedici din cauza temerilor mele. Sunt unele lucruri pentru care trebuie să fiu alături de ei: susţinere, înţelepciune şi sfaturi. Trebuie să fiu mamă şi mentor, pentru că am fost şi eu pe drumul ăsta. Iar copiii noştri trebuie să rămână copii, nu trebuie să aibă grijă de familie, nu trebuie să fie maturi emoţional, fizic şi financiar, cum se întâmplă cu majoritatea copiilor bogaţi. Familia noastră e diferită, dar ideea e aceeaşi. Ai mamă, ai tată, mama e cea care te-nvaţă, tatăl e cel care te protejează. Mulţi copii de vedetă deţin prea multe responsabilităţi şi vin permanent în contact cu oameni care, poate, nu merită încrederea lor. Cu noi, ideea e la fel, în sensul că un copil poate rămâne copil, dar cu un dar extraordinar.

Nu e OK!

Fiica Oliviei Newton-John, Chloe Lattanzi, dezvăluie adevărata faţă a faimei moştenite

Voiam să fiu un copil normal şi nu am pretins eu faima – m-am născut cu ea. Nu aveam pic de intimitate. Nu am cerut atenţie. Mi s-a dat atenţie de când eram mică. N-am avut de ales, n-am avut parte de viaţă privată şi asta m-a enervat la culme. Încerc să am şi eu o identitate, una normală. Sunt sigură că mulţi au trecut prin asta. Toţi copiii provoacă angoase părinţilor atunci când cresc, doar că relaţiile şi problemele lor nu sunt mediatizate în toată lumea pentru a fi judecaţi. N-am vrut niciodată asta şi sunt furioasă şi în ziua de azi din cauza asta. Pentru mine contează să-ţi urmezi inima. Am aşteptări de la mine: să fac mereu lucrurile pe care le iubesc. Abia aştept ziua în care nu voi mai fi cunoscută drept „Chloe, fata Oliviei“, ci Chloe!

Mai multe