„Fiicele lui Frank Sinatra mi-au trimis capul unui cal!” Ce actor a spus asta şi ce a însemnat gestul?

6 noiembrie 2021   News

Nancy şi Tina Sinatra au trimis prin poştă capul unui cal actorului care l-a jucat pe faimosul lor tată în filmul produs şi difuzat de HBO “The Rat Pack” (1998). Ce semnificaţie a avut gestul lor ciudat şi cine a fost destinatarul?

Este vorba despre nimeni altul decât Ray Liotta (66), starul din Godfellas care a făcut surprinzătoarea dezvăluire recent, în cadrul unui episod Jay Leno's Garage. Actorul a povestit cum Nancy (81) şi Tina (73) erau în mijlocul pregătirilor cu miniseria lor TV despre celebrul lor tată când Liotta filma de zor pentru “The Rat Pack”.

Şi, cum cele două proiecte s-au suprapus, fiicele lui Sinatra au căzut de acord să facă un gest care ar surprinde şi chiar înspăimânta pe multă lume. Trimiterea unui cap de cal lui Ray avea de-a face cu o scenă memorabilă din “The Godfather”. Era, de fapt, un avertisment trimis lui Liotta, mesajul ineditului „cadou” fiind: „Eşti mâncat!” 

Mesaj înfricoşător

“Fiicele lui Sinatra voiau ca eu să fac miniseria respectivă când făceau şi ele miniseria lor, iar eu nu m-am simţit deloc confortabil cu asta”, a declarat Liotta recent. „Făceam filmul şi m-am trezit cu acest pachet ciudat, cu capul unui cal... Bineînţeles că nu era real, dar totuşi era capul unui cal, impactul a fost acelaşi. Şi ştiţi ce înseamnă să ţi se livreze capul unui cal, nu? Că te-ai prăjit, că eşti mâncat”, a continuat acesta explicaţiile.

“Se pare că fiicele au făcut această livrare ca să-mi spună: «Bun, deci tu poţi face proiectul ăsta, dar nu-l poţi face pe cel pe care ni-l dorim noi să-l faci, nu?»”, a continuat Ray. Miniseria lui Nancy şi a Tinei n-a mai fost realizată, familia legendarului muzician şi actor concentrându-şi atenţia pe realizarea şi lansarea documentarului “Sinatra: All or Nothing at All”.

În acelaşi timp, “The Rat Pack” a primit trei premii Emmy, iar Don Cheadle a câştigat un Glob de Aur pentru rolul Sammy Davis Jr.

Liotta a ţinut să precizeze, luna trecută, că el nu se identifică niciodată cu rolurile de mafioţi pe care le-a jucat de-a lungul carierei sale şi care l-au făcut faimos. „Nu mă apuc niciodată să bat oameni pe stradă. De fapt, n-am fost niciodată în nicio bătaie. Evit confruntările cu orice preţ”, a precizat actorul.

Foto - Profimedia

Mai multe