Fiul ilegitim al lui Tom Jones, traficant de droguri

2 aprilie 2013   News

Jonathan Berkery, născut în urma idilei dintre Tom Jones cu fotomodelul Katherine Berkery, a ajuns să se drogheze şi să vândă stupefiante.

Jonathan Berkery, născut în urma idilei dintre Tom Jones cu fotomodelul Katherine Berkery, a ajuns să se drogheze şi să vândă stupefiante.

Are 24 de ani, dar are deja o poveste de viaţă tulburătoare şi un trecut tenebros.

E vorba despre fiul cel mic al lui Tom Jones, născut de Katherine Berkery, cu care cântăreţul a avut o relaţie pasageră, în timp ce era deja căsătorit cu Melinda, care i-a dăruit şi ea un fiu, pe Mark.

Ani de zile, starul n-a vrut să ştie de existenţa celui de-al doilea fiu al său şi i-a negat existenţa, de teamă că asta i-ar putea afecta mariajul. Mama copilului s-a luptat în instanţă pentru a obţine recunoaşterea fiului ei şi, pe baza testului ADN, a obţinut o pensie alimentară, de 1.700 de dolari/lună. Dar, în ciuda deciziei judecătoreşti, Tom Jones n-a vrut să aibă nicio relaţie cu cel mic.

Între timp, însă, băiatul lui cel mic a fost privat de educaţia unui tată, care l-ar fi disciplinat poate mai bine decât a făcut-o mama sa.

"Niciodată nu am primit un telefon sau o felicitare de ziua mea de la Sir Tom Jones şi asta mi-a distrus viaţa. Eram foarte mâhnit. Mânia mea s-a manifestat în timpul şcolii. Mă băteam cu toţi copiii şi eram în permanenţă considerat un rebel. Nici nu-mi mai aduc aminte de câte ori am schimbat şcoala. Aş fi avut nevoie de un tată. Mi-am îndreptat atenţia spre băieţii mai mari, cu renume negativ", povesteşte Jonathan Berkery în cadrul unui interviu preluat de “Daily Mail”.

Ulterior, din cauza anturajului nepotrivit, Jonathan, care folosea numele Jon Jones, a devenit dependent de droguri şi a intrat într-o bandă de traficanţi de droguri, care umblau tot timpul înarmaţi: În cele din urmă, a fost abandonat şi de mama sa. Astfel, el a ajuns să doarmă pe băncile din parc, în maşină sau în adăposturi, timp de aproape doi ani.

"Am încercat să-mi vindec durerea cu droguri. Am fumat iarbă de la 16 ani şi am ajuns să consum pastile, ecstasy şi cocaină. După ce am ajuns să vând droguri, mi-am cumpărat două pistoale, pe care le-am botezat «The Brothers/Fraţii». Acum câţiva ani, după ce am fost arestat pentru posesie de droguri, am primit consiliere şi apoi am trăit într-un adăpost", mai spune fiul cântăreţului galez.

, încearcă el să se justifice.

În prezent, Jon Jones a reuşit să-şi învingă dependenţa şi s-a mutat din nou împreună cu mama sa, care este agent imobiliar, şi este hotărât să urmeze o carieră în muzică, "pentru a-i demonstra tatălui" că poate.

Tânărul mărturiseşte că şi-ar dori să apară în show-ul "The Voice UK", unde tatăl său este membru în juriu.

"Îmi place să mă gândesc că sunt în show şi cânt, iar el îşi întoarce scaunul şi realizează că sunt fiul lui. Iar eu fac un gest nepoliticos cu degetul mijlociu. Sentimentele mele sunt conflictuale. El este părintele meu biologic, dar nu a fost niciodată pentru mine un tată. Nu ştiu dacă am putea avea acum o relaţie", a mai spus Jon Jones.

Foto: Daily Mail, WENN

Mai multe