Fiul lui Chris Pratt şi-al Annei Farris, senzaţie în social media

Actualizat:

Este blond, mărunţel, poartă numele de Jack şi îi are drept părinţi pe actorii Chris Pratt şi Anna Faris. Ingredientele ca să devină un star, am zice noi.

Ei bine, n-am fi foarte departe de adevăr, căci micuţul Jack este o adevărată vedetă pe reţelele de socializare, graţie părinţilor săi, care postează adesea imagini inedite cu el.

În timp ce unii părinţi celebri se feresc în a-şi expune copiii pe reţelele de socializare, Chris şi Anna postează des fotografii din viaţa băieţelului lor de trei ani, Jack.

De altfel, chiar zilele acestea, Chris a postat o imagine cu fiul său, în pijamale. O fotografie care a stârnit numeroase reacţii în mediul online, micuţul Jack fiind de-a dreptul adorabil.

”Dimineaţa aceasta, Jack a găsit un curcubeu pe perete. Sincer, nu ştiu cum s-a format, însă conform ştiinţei e un fel de portal. Aţi văzut vreodată Stargate? Exact. Am fost extrem de atenţi să nu ne apropiem prea tare”, a scris amuzat Chris în dreptul fotografiei cu fiul său.

”Am făcut această fotografie şi de-abia atunci m-a lovit cât de tare seamănă Jack cu Anna. Sunt amândoi atât de frumoşi. Dormind cu ei doi este cea mai mare comoară a mea”, a mai scris emoţionat Chris. Un mesaj, pe care, desigur, toţi fanii internauţi l-au admirat.

La nu foarte mult timp după această imagine, Chris a mai postat o imagine cu fiul său, pe când era la pescuit. ”Acest mic tip chiar se pricepe la pescuit. Exact ca tatăl lui”, a scris Chris în dreptul imaginii.

foto: instagram

Mai multe pentru tine...