Fiul lui Liz Hurley, debut pe micile ecrane
La cât e de frumuşel adolescentul Damian era şi păcat să nu ajungă pe micile ecrane. Vorbim, desigur, despre fiul de 14 ani al actriţei Elizabeth Hurley şi despre rolul pe care l-a primit în serialul ”The Royals”, în care joacă şi mama sa.
Liz este foarte mândră de fiul său
Actriţa în vârstă de 50 de ani a anunţat printr-un post pe Instagram că fiul său, Damian, va apărea pe micile ecrane pentru prima dată, în pielea unui personaj din serialul „The Royals”. ”Mama va face un pas în spate mâine, pe platourile de filmare ale serialului „The Royals”. Predau stafeta fiului meu, care va apărea drept Prinţul Hansel von Liechtenstein.”, este mesajul plin de mândrie scris de actriţă alături unei fotografii în care apare alături de fiul său.
Damian va juca în serialul ”The Royals”
După cum era de aşteptat, anunţul debutului pe micile ecrane a strâns imediat o mulţime de reacţii pozitive, mulţi grăbindu-se să-l felicite pe Damian pentru reuşită. ”Felicitări Damian, abia aştept să te văd. Sunt sigură că o să te descurci de minune.”; ”Ce grozav, abia aştept. Mult noroc lui Damian şi să se distreze”, sunt câteva dintre mesajele de susţinere pe care le-a primit adolescentul pe contul de socializare al mamei sale.
Tatăl lui Damian este Steve Bing, care a negat iniţial paternitatea. Liz este o mamă singură
Trebuie să precizăm că este primul pas în cariera lui Damian, până acum acesta fiind model pentru diferite campanii publicitare.
”The Royals”, serialul în care joacă acum Liz Hurley