Fiul regretatului Cristian Țopescu, apariție inedită cu perle la gât. Cu ce se ocupă tânărul în vârstă de 23 de ani

14 octombrie 2022   News

Iubitorii marelui comentator sportiv n-au mai aflat de mult timp noutăți legate de viața familiei lui Cristian Țopescu, mai ales că a murit și Cristina, cea mai cunoscută dintre copiii săi.

În ediția de miercuri a emisiunii ”Chefi la cuțite”, a existat o participare surpriză, cel mai mic dintre copiii regretatului Cristian Țopescu. Mama lui Sebastian este Christel Ungar, văduva comentatorului. Sebi nu a apucat să se bucure prea mult de tatăl său, care avea 61 de ani când el s-a născut.

Un personaj inedit, Sebastian a explicat că a vrut ca lumea să îl știe pentru cine este el de fapt, nu fiindcă este copilul unei vedete.

El a ținut să vorbească și despre pierderea tatălui său, despre cât de greu i-a fost să treacă peste, însă a mărturisit că a reușit să-și creeze un drum în viață în lumea modei și că dorește să-l facă mândru pe tatăl său.

Sebastian Țopescu, cunoscut prietenilor drept Basti, este fashion editor, stilist și îndrăgostit de călătorii. Apariția sa a fost de-a dreptul inedită, în stilul Harry Stiles, căci Sebi și-a accesorizat ținuta cu un cercel și colier de perle.

De bună seamă că se pricepe și la gătit sau măcar putem spune că și-a dezvoltat simțul culinar. Băiatul a preparat carpaccio de ananas cu brânză de capră. Cei trei jurați i-au oferit nota 10 pentru felul în care s-a prezentat preparatul, însă pentru gust a primit un singur cuțit. Mai mult decât atât, Sebastian Țopescu a primit cuțitul de aur pentru invitații speciali ai emisiunii culinare.

”Am vrut să îmi creez o carieră complet pe meritul meu. De aceea am lucrat în străinătate, ca să știu că nu există niciun fel de mod în care să fiu ajutat prin simplul fapt că m-am născut cu un nume, pentru că nu este meritul meu. Niciodată în familia mea nu s-a crescut pe scandal, nu s-a crescut pe drame, tot timpul a fost un respect și un calm și cumva am vrut să onorez chestia asta și să continui la fel”, a spus Sebastian Țopescu, la ”Chefi la cuțite”.

Foto: Captură emisiune TV, Instagram și Arhivă

Mai multe