Flirtează pe covorul roşu mai ceva ca-n dormitor! Atracţia este atât de evidentă între aceşti parteneri!

5 noiembrie 2018   News

În loc să-şi ia o cameră de hotel, în care să dea frâu liber sentimentelor dintre ei, aceste cupluri îşi etalează atracţia evidentă chiar în lumina reflectoarelor. Ce vedete nu se sfiesc să flirteze sub privirile tuturor?

Nicole Kidman & Keith Urban

De fiecare dată când ne uităm la faimosul cuplu avem impresia că-i deranjăm. Că ei erau bine-mersi într-un moment intim din viaţa lor, iar noi i-am surprins oferindu-şi unul altuia priviri complice şi atingându-se tandru. Faimoasa actriţă şi cântăreţul de country sunt nedeslipiţi pe covorul roşu, îşi şoptesc nimicuri pline de înţeles numai pentru ei şi ne dau mai tot timpul senzaţia că se află într-un preludiu continuu.

Blake Lively & Ryan Reynolds

Ce-i drept, în cazul celor doi actori nu avem senzaţia că i-am surprins chiar în plin flagrant, însă atracţia dintre ei este cât se poate de evidentă. Dovezile publice de dragoste dintre Blake şi Ryan sunt mai discrete şi mai rare decât pentru perechea Kidman-Urban, dar pasiunea nu lipseşte nici din mariajul lor.   

Joe Manganiello & Sofia Vergara

Te uiţi la ei şi ai impresia că sunt, unul pentru altul, tot ce şi-au dorit şi încă ceva pe deasupra. Sunt fiecare în parte sex simboluri demne de toată admiraţia şi dorinţa, iar împreună formează unul dintre cele mai HOT perechi de la Hollywood. Pasiunea lor transpiră prin fiecare por, iar acest lucru e limpede cu ochiul liber. Îşi aruncă unul altuia ochiade pline de înţeles, se ating discret şi întregul lor limbaj trupesc nu face decât să ne convingă că situaţia este cât se poate de incitantă în spatele uşilor închise ale dormitorului lor.

Amal & George Clooney

Cum era îndemnul acela pentru toate femeile din lume? “Găsiţi-vă un bărbat care se uită la voi cum George Clooney o priveşte pe soţia sa!” Adevărul e că, până la Amal Alamuddin, actorul din Up in the Air n-a mai părut niciodată aşa de îndrăgostit! Superstarul hollywoodian are toată admiraţia pentru mama gemenilor săi, care este pe cât se frumoasă, pe atât de inteligentă, iar acest lucru este vizibil de fiecare dată când faimosul cuplu îşi face apariţia sub lumina reflectoarelor.  

Chrissy Teigen & John Legend

Altă pereche VIP care nu-şi ascunde sentimentele în spaţiul public este cea formată din faimosul cântăreţ şi compozitor şi soţia lui topmodel. Mai bine spus, Chrissy şi John de-abia dacă-şi pot ţine mâinile acasă atunci când pozează de pe covorul roşu. Atracţia dintre ei transpare din fiecare pixel al fotografiilor împreună şi nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt când spun acest lucru. Tot ce trebuie să faceţi e să-i priviţi unul lângă altul şi să vă convingeţi singuri de pasiunea năucitoare care-i cuprinde adesea pe cei doi îndrăgostiţi.

Mai multe