Florentin Pandele, despre suferinţele Gabrielei Firea: “O iubesc din zi în zi mai mult”

22 septembrie 2020   News

Florentin Pandele se simte dezamăgit de modul în care este tratată soţia sa, Gabriela Firea, asta după ce contracandidatul său la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a aruncat cu vorbe grele.

“Femeile merită în fiecare zi câte o floare sau măcar o încurajare, o vorba bună, dovadă preţuirii noastre. Mama mea, care a plecat dintre noi prea devreme, când eram student, m-a educat să respect femeile. De la cele care fac curăţenie, până la personalităţi naţionale. În femei stă forţa şi izbânda oricărei naţiuni. Ele ne nasc pruncii, ne transformă casă în cămin şi ne salvează din cele mai grele ispite. Nicio femeie nu merită să fie apostrofată, umilită, jignită. Soţia mea este supusă unei campanii inimaginabile de defăimare. Aseară s-a ajuns la o culme a grosolaniilor. S-a aruncat spre ea, nedrept, cu tot felul de cuvinte grele. Mă mir cum le mai poate duce! Şi pentru felul demn în care îşi poartă toate suferinţele, o iubesc din zi în zi mai mult. Sper să fiu în asentimentul cât mai multor adevăraţi bărbaţi care-şi venerează mamele, soţiile, surorile, iubitele, fiicele. Să ne aibă Maică Domnului în pază pe toţi. Dar pe ele, în primul rând!”, spune Florentin Pandele.

Mai multe