Florin Piersic Jr., în doliu după dispariţia mamei sale

15 mai 2017   News

Decesul actriţei Tatiana Iekel a adus multă amărăciune atât în sufletului Juniorului Piersic, cât şi în cel al Seniorului, fostul ei soţ.

Mama lui Florin Piersic jr. şi prima soţie a marelui actor Florin Piersic, Tatiana Iekel, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani.

Născută la Iaşi, pe 10 octombrie 1932, şi actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti o viaţă întreagă, ea a lăsat în urmă amintirea unor roluri memorabile, deopotrivă în teatru şi film, dar şi imaginea unui om frumos şi discret până în ultima zi a vieţii sale.

Numai la Teatru Mic a avut preste 70 de roluri, pline de substanţă şi apreciate foarte mult de publicul românesc. Ultimul personaj în chipul căruia a fost distribuită pe scena Teatrului Mic, Evelyn Thomas, a fost în spectacolul Cum gândeşte Amy, regizat de Cătălina Buzoianu (2005).

Recent, a interpretat-o pe Evelina în filmul "Sieranevada" (2016), regizat de Cristi Puiu, rol pentru care a primit o nominalizare în acest an la Premiile Gopo la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar.

În plan personal, Tatiana Iekel şi fiul ei, Florin, au avut o relaţie strânsă, iar apropiaţii spun că Juniorul nu lăsa să treacă zilele de naştere ale mamei lui fără o urare, cât de simplă, sau fără să scoată din sertarul cu amintiri fotografii vechi de familie.

La rândul său, Seniorul este afectat de dispariţia celei care i-a fost prima soţie.

Tatiana, scumpa mea, de când ţi-ai luat zborul către stele, mă gândesc neîncetat la tine, la noi, la cum ai apărut în viaţa mea şi m-am îndrăgostit definitiv de tine, la cum ne-am iubit, la cum ne-am despărţit, la cum a apărut pe lume băiatul nostru pe care tu îl adorai şi de care eu sunt atât de mândru şi mai ales la cum am rămas prieteni, până la sfârşitul sfârşitului. Eu, Florin, cu durere şi lacrimi în ochi şi în suflet, îţi sărut mâna şi îţi mulţumesc că mi-ai fost alături şi m-ai însoţit cu gândul tău bun, chiar şi atunci când am fost departe unul de celălalt. Dar tu ştii bine, că deşi viaţa ne-a despărţit, noi am rămas mereu aproape”, s scris Florin Piersic pe pagina sa de socializare.

Mai multe