Fosta soţie a lui Maradona şi fosta lui iubită s-au certat înainte de înmormântarea sportivului
Claudia Villafane, fosta soţie a lui Maradona, şi Rocio Oliva, fosta iubită, au intrat într-un conflict ajuns în presă
Ieri, familia lui Maradona a ţinut un priveghi pentru cei foarte apropiaţi la Casa Rosada din Buenos Aires - înainte ca valurile de fani ai marelui sportiv să îşi ia la revedere printr-un pelerinaj la sicriul acestuia. Familia şi-a dorit acest moment, conştientă de ceea ce va urma. Maradona a fost adulat de întreaga Argentină, astfel că fanii au stat la coadă cu zecile de mii, luând cu asalt Casa Rosada. Înainte de haosul creat de mulţimea dornică să ajungă la sicriu, fosta soţie, Claudia Villafane (foto sus stânga) şi cei apropiaţi, au avut un moment de reculegere - pe care şi l-ar fi dorit, însă, şi fosta iubită a lui Maradona, Rocio Oliva (foto sus dreapta). Dar nu a avut parte de el, întrucât susţine că nu i s-a permis accesul alături de familie. Astfel, Rocio Oliva o acuză pe Claudia Villafane că a forţat-o să stea la distanţă şi să vadă sicriul doar de la distanţă, la fel ca restul oamenilor. "Nu ştiu de ce-mi fac asta. Tot ce mi-am dorit a fost să-mi iau adio de la Diego. Familia lui ar trebui să se gândească şi la ce şi-ar fi dorit el. Dumnezeu vede ceea ce fac şi vor plăti pentru asta!", a declarat fosta iubită.
Claudia Villafane a fost căsătorită cu Maradona între 1989 şi 2004, cei doi cunoscându-se foarte devreme, când aveau 17 ani. Din acest mariaj, au rezultat două fiice, Dalma şi Gianinna. De cealaltă parte, Oliva a avut o relaţie cu Maradona între 2012 şi 2018 - astfel că cei doi nu mai formau un cuplu de doi ani la momentul decesului legendarului sportiv. Cu toate acestea, Olivo susţine că el a fost cel mai important bărbat din viaţa ei. "Ne-am iubit mult şi mereu îmi voi aminti frumos de el. Era atât de darnic, avea o inimă uriaşă şi iubea viaţa. Păstrez în sufletul meu nişte amintiri foarte frumoase alături de el. Ştiu că şi el m-a iubit mult şi asta îmi încălzeşte sufletul."
Foto: Instagram