Fostul iubit al lui Demi Lovato, devastat: ”Nu eram conştient de cât de gravă e situaţia”
Demi Lovato a fost găsită inconştientă în interiorul reşedinţei sale în urma unei – se presupune – supradoze de heroină. Fostul ei iubit, actorul Wilmer Valderrama, a fost primul care s-a arătat devastat de cele întâmplate cu îndrăgita artistă.
Au fost într-o relaţie din 2010 până în 2016
Potrivit apropiaţilor lui, Wilmer este ”complet devastat”, nefiind ”conştient de cât de grave erau problemele ei”. Wilmer, care a format un cuplu timp de şase ani cu Demi, o iubeşte, încă, foarte mult pe artistă, iar vestea l-a întristat profund. ”Wilmer este complet devastat şi încă o iubeşte pe Demi. Nu era conştient că problemele ei erau atât de severe şi intense în perioada asta. (..) Relaţia lor amoroasă nu a funcţionat pentru că aveau programul mult prea încărcat.”, a declarat una apropiat de-al lui Wilmer.
Au rămas prieteni şi după despărţire
Vorbind despre relaţia din prezent dintre cei doi foşti, acelaşi apropiat a declarat: ”Ea a fost sinceră cu el despre tentaţiile zilnice, aşa cum a fost şi cu familia, prietenii, fanii şi întregul ei public, mai ales prin intermediul noului ei single. Însă, el n-a crezut că a fost atât de severă şi că ea se luptă atât de tare. Ori că ar întâmpina o situaţie care are asemenea repercursiuni. Prietenii ei şi el speră că ea se va face bine şi că poate depăşi acest hop”.