Fostul soţ al lui Khloe Kadashian, sportivul Lamar Odom, din nou pe căi greşite

Actualizat:

Anul trecut, în luna octombrie, Lamar Odom, fostul soţ al lui Khloe Kardashian, a fost găsit inconştient într-o cameră de hotel, în Nevada, din cauza unei supradoze de droguri. Din fericire, fostul sportiv NBA fusese atunci găsit la timp, iar cu ajutorul fostei sale soţii s-a pus din nou pe picioare.

[caption id="attachment_391575" align="alignnone" width="600"] Khloe reuşise să-l pună din nou pe picioare[/caption]

Problema este că de când s-a pronunţat divorţul dintre el şi Khloe, iar aceasta l-a lăsat fără vreo speranţă că ar putea să fie din nou împreună, Lamar şi-a reluat obiceiurile proaste. S-a mutat din casa pe care o închiriase Khloe pentru el, într-o casă din East Coast, unde stă restul familiei sale, şi a revenit la vechiul stil de viaţă.

Chiar nopţile trecute, acesta a fost surprins de paparazzi într-un local de stripteuse, dansând şi răzând cu câţiva prieteni şi cu câteva dintre dansatoarele respective. La plecare, după câteva pahare, Lamar a plecat, desigur, însoţit de câteva domnişoare.

Surprins cu o ţigară suspectă

Şi poate că nici asta n-ar fi fost o problemă dacă un martor n-ar fi observat, în urmă cu câteva zile, că Lamar a început din nou să se drogheze. Sportivul a fost surprins pe stradă o ţigară ciudată, despre care martorul respectiv susţine că ar fi fost marijuana.

De altfel, Khloe şi-a manifestat frica, într-un episod al reality-show-ului ei, ca fostul ei  soţ să nu sfârşească tragic din cauza consumului de droguri.

foto: arhivă ok! / captură dailyMail

Mai multe pentru tine...