FOTO Adela Popescu şi Radu Vâlcan, romantici la Roma
Adela Popescu şi Radu Vâlcan au petrecut patru zile superbe la Roma, oraşul lor preferat, ca doi adevăraţi îndrăgostiţi. “Stăteam la o cafea zilele trecute cu unul din fraţii Adelei, care ne povestea că tocmai şi-au luat un city-break la
Adela Popescu şi Radu Vâlcan au petrecut patru zile superbe la Roma, oraşul lor preferat, ca doi adevăraţi îndrăgostiţi.
“Stăteam la o cafea zilele trecute cu unul din fraţii Adelei, care ne povestea că tocmai şi-au luat un city-break la Roma şi brusc ne-am hotărât şi noi să mergem, mai ales că este oraşul nostru preferat. Ne-am decis de pe o zi pe alta, exact cum facem de obicei. Roma este un oraş plin de viaţă, cu străduţe colorate, care dau o energie de nedescris şi pe care îl recomandăm tuturor”, povesteşte Radu.
“În mod normal, când te duci într-o vacanţă, trebuie să te odihneşti, noi ne-am întors extenuaţi, tocmai pentru că nu contenim să străbatem oraşul în lung şi în lat. Abia aştept să se facă dimineaţă şi să o iau la pas ori la stânga, ori la dreapta, să ma plimb pe străduţe, să miros parfumul altor vremuri, să mă minunez, să îmi închipui şi să visez. Mergând. Dar nu în pas alergător, ci umăr la umăr, în tandem, cu camaradul meu”, adaugă Adela.