FOTO Brigitte şi Ilie Năstase au inaugurat Magic Castle

28 septembrie 2015   News

Un loc de joacă pentru copii, închipuit şi realizat în cele mai mici detalii de soţia tenismenului român.

Cel mai nou şi mai frumos loc de joacă şi de petrecere a timpului liber pentru copii şi părinţi. Aşa îşi prezintă Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase cel mai nou proiect, căruia i-au dedicat mult timp şi efort.

Practic, Brigitte Sfăt şi-a dorit ca, în cadrul Academiei de Tenis a soţului ei, să existe un spaţiu relaxant atât pentru copii, cât şi pentru părinţii lor.

Aşa se face că o aripă a fostei baze sportive din cartierul bucureştean Aurel Vlaicu a fost în şantier aproape tot anul. Până recent, când Brigitte (38) şi Ilie Năstase (68) au inaugurat Magic Castle.

Adică, pe lângă cele şase terenuri noi pentru copii, vestiarele pentru fete şi băieţi, cu grupuri sanitare, şi cele şapte terenuri pentru adulţi (pe zgură) şi un teren de fotbal, a răsărit un loc de poveste, aşa cum şi l-a închipuit Brigitte Sfăt, în stil Disneyland, cu căsuţe colorate, personaje celebre, jucării şi maşinuţe.

O mână de ajutor a dat şi fiica cea mare a lui Brigitte, Sara, pe care mama ei a dus-o când şi când pe şantier, pentru a-şi da cu părerea.

„Am luat-o cu mine pe Sara pentru că, fiind un loc de joacă pentru copii, îşi dă si ea cu părerea. E copil, deci ştie sigur ce le place unotr copii şi asta mă ajută“, a declarat Brigitte pentru revista „Spy“.

Acum, că Magic Castle e gata, poate găzdui şi evenimente precum aniversări şi petreceri pentru cei mici. Deja, Rania, fiica lui Adrian Cristea şi a Denisei Nechifor, şi-a serbat aici ziua.

Iar la petrecere a fost prezentă şi Oana Roman, care deja se gândeşte pentru o petrecere specială pentru fiica ei, Isabela.

Foto: pagina personală

Mai multe