FOTO Cine este cel mai longeviv cuplu prezidenţial? Sunt căsătoriţi de 75 de ani şi au doborât un nou record!

18 iunie 2021   News

Cei doi soţi s-au căsătorit pe 7 iulie 1946, într-o biserică metodistă din Georgia, iar acum, 75 de ani mai târziu, au devenit cuplul prezidenţial care are cea mai îndelungată căsnicie. Despre cine este vorba?

Fostul preşedinte american Jimmy Carter şi Rosalynn Carter îşi serbează în câteva zile aniversarea de 75 de ani a mariajului lor. Pe lângă faptul că vorbim despre cel mai în vârstă preşedinte american din istorie, având 96 de ani, Carter formează cu soţia lui şi cuplul de la Casa Albă care este căsătorit de cel mai mult timp.

Pe locul secund în clasamentul cuplurilor prezidenţiale cu cea mai îndelungată căsnicie se află un fost şef de stat şi-o Primă Doamnă care deţinuseră recordul unei căsnicii de 73 de ani şi 111 zile. E vorba despre George H. W. Bush şi Barbara Bush.

Carter (96) şi Rosalynn (93) au planuri măreţe legate de aniversarea lor de anul acesta, spune nepotul lor Jason Carter, în revista People: „Ce fac ei în momentul de faţă este să-şi organizeze petrecerea aniversară de 75 de ani, din iulie.” Fostul cuplu prezidenţial pregăteşte o petrecere în Plains, Georgia, oraşul lor natal, însă nu în casa lor, ci în mai multe locaţii.

Poveste de dragoste

“Sunt destul de multe lucruri care trebuie să decurgă bine pentru a ajunge să aniversezi o căsnicie de 75 de ani”, spune Jason. Cei doi soţi, de pildă, de-abia dacă au ieşit din casă în această pandemie. După ce s-au vaccinat anul acesta, au ieşit foarte puţin în public. Petrecerea aniversării mariajului lor va fi un eveniment privat, la care nepotul lor îşi doreşte să participe mulţi dintre prietenii lor din diverse etape din viaţa lor.

Carter s-a însurat cu Rosalynn Smith când avea 21 de ani şi ea, 19, şi e de părere că a reuşit să trăiască până la această vârstă pentru simplu motiv că este căsătorit cu persoana potrivită. „Cea mai bună explicaţie e că sunt căsătorit cu cine trebuie, cu cineva care are grijă de mine, care m-a provocat de-a lungul anilor şi mi-a menţinut viu interesul pentru viaţă”, a dezvăluit Carter.

După ce s-au căsăstorit, cei doi soţi au devenit părinţii a patru copii – Jack, Chip, Jeff şi Amy.

La mulţi ani, Jimmy şi Rosalynn!!

Foto - Profimedia

Mai multe