FOTO Cine este Felix Baumgartner, austriacul care a cucerit-o pe Mihaela Rădulescu!

Paraşutistul care a spart bariera sunetului, plonjând din stratosferă de la aproape 40 de km distanţă de Terra, are visuri ce trec dincolo de nori, altfel e un personaj foarte „pământean“.

Paraşutistul care a spart bariera sunetului, plonjând din stratosferă de la aproape 40 de km distanţă de Terra, are visuri ce trec dincolo de nori, altfel e un personaj foarte „pământean“.

Când a venit anul trecut, în octombrie, la Bucureşti, Mihaela Rădulescu nu ştia ce surprize îi va rezerva întâlnirea cu austriacul Felix Baumgartner, pe care avea să-l intervieveze la doi ani după celebrul lui salt din stratosferă. Practic, se prefi­gura o discuţie destul de tehnică, dată fiind confe­rinţa „Enlightening 3.0“, organizată de Marketing Insiders Group, la care fusese invitat să participe.

De altfel, nici el nu ştia prea multe despre Româ­nia, decât că ţara noastră trecuse prin regimul dictatorial al lui Ceauşescu şi că dăduse lumii un mare sportiv, pe Ion Ţiriac. Şi cam atât. Însă, după ce conversaţia s-a legat, aveam să-l descoperim pe „omul super-sonic“ în nuanţe foarte perso­nale.

„M-am născut chiar în 1969, când omul a păşit pe Lună“, i-a spus el Mihaelei, amintindu-şi că avea în copilărie o monedă cu chipurile a trei astronauţi, primită la naştere de la o mătuşă a sa. „Ţineam mereu în mână această monedă, mă uitam spre Lună şi eram atât de fascinat! Mi-am dorit întotdeauna să mă simt liber şi, mai ales, să privesc lumea de sus. Pe-atunci, mă căţăram în copaci şi îmi doream să zbor ca pasăre“, a mărturi­sit el.

Ba chiar a dat şi peste un desen făcut de el la vârsta de cinci ani, care reprezenta un băieţel ce zbura susţinut de corzile unei paraşute, notând alături: „Am avut un vis… şi aşa arăta“. Iar cei care îl cunosc de când era mic copil îşi amintesc că era un băiat extrem de activ, greu de urmat şi că voia mereu să fie „aruncat în aer“.

Unul dintre cunoscuţii săi este Roland Rettenbacher, cel care l-a iniţiat în paraşutism. Soţia sa şi mama lui Felix sunt prietene de-o viaţă şi continuă să fie vecine în Salzburg, pe Bürglste­instraße.

„Când avea patru-cinci ani, număram până la trei şi îl luam sus, pe umeri, iar el striga: «Încă o dată, încă o dată!»“, povestea nostalgic, în urmă cu doi ani, Roland Rettenbacher pentru „Daily Telegraph“. „La un moment dat, hoţomanul de el ajunsese să ne epuizeze pe toţi şi i-am spus atunci că are ceva aparte, că ar putea ajunge un mare sportiv“, a mai spus Rettenbacher.

„Când îl căutai, era mai mult ca sigur în vreun copac. Şi asta îl făcea foarte fericit. De mic îi plăcea adrena­lina şi spunea mereu că vrea să devină cascador“.

Doar că părinţii lui, Eva şi Felix Baumgartner, nici nu voiau să audă de aşa ceva şi îi înfrânau mereu elanul. „Mama îmi spunea mereu să am grijă să nu cad, să nu stau aproape de margine. Şi eu am ascultat-o un timp. Doar că după aceea am descoperit că îmi place să stau pe margine şi să văd ce e dincolo de ea, ce aventură mă aşteaptă“, povestea Felix în cadrul unui documentar.

Aşa se face că, la doar 16 ani, a făcut primele sărituri din avion, cu ajutorul lui Rettenbacher, instructor de paraşutism în Salzburg, cu 7.500 de sărituri la activ. Faptul că şi fiul instructorului său, Wolf, făcea asta la doar 14 ani l-a ambiţionat şi mai mult.

„Felix era incredibil de calm şi de precis“, îşi aminteşte Rettenbacher. „Nu avea niciodată emo­ţii, ceea ce rar vedeai la cineva. Voia să ştie exact cum se petrec lucrurile. Iar el le făcea cu seriozitate şi disciplină“.

Toate astea se întâmplau pe vremea când Felix se angajase ca ucenic mecanic la fabri­ca Porsche din localitate, înainte de-a se înrola în armata austriacă şi de a-şi perfecţiona calităţile în cadrul forţelor speciale. Dar chiar şi în arma­tă, pofta de adrenalină nu i-a fost satisfăcută pe deplin.

„De la skydiving, am ajuns să fac base-jumping“, spune Felix, care-şi fă­cuse un reper din recordul stabilit în 1960 de Joe Kittinger, fost colonel în aviaţia americană. Acesta, ajuns la limita spaţiului cu ajutorul unui balon umflat cu heliu, a sărit în gol cu paraşuta de la altitudinea de 31.333 m. „Mereu te uiţi la omul care a stabilit un record, gândindu-te că el a avut cea mai înaltă, rapidă şi lungă săritură pe planetă“.

Tentaţia înălţimilor, dincolo de li­mita norilor, devenise o obsesie pentru cel care, în efortul de a-şi întrece idolul, ajunsese să se caţere pe cele mai înalte construcţii din lume.

În 1999, el a deve­nit primul om care a sărit de pe unul dintre braţele statuii lui Christos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia, la numai 30 m de la sol, su­ficient însă pentru a deschide paraşuta şi a ateriza în siguranţă.

Au urmat spectaculoasele sărituri de pe turnurile Petronas din Kuala Lumpur, Malaezia (1999), de pe cel din Taipei, Taiwan (2004), şi de pe cel mai înalt pod din lume, Viaductul Millau, din Franţa, ce se ridică la 343 m deasupra Văii Tarn. Iar în 2003 stabilea un nou record, ca primul om care a traversat Canalul Mânecii în cădere liberă folosind o aripă de deltaplan fabricată din carbon.

A sfidat legile fizice, a frizat nebunia, dar a împins limitele umane mai departe decât oricine. A de­venit, practic, personajul perfect pentru compania de energizante al cărui binecunoscut slogan „Red­bull îţi dă aripi“ putea fi atât de lesne pus în practi­că cu ajutorul lui. Iar de-aici a început inimagina­bila cursă pentru cucerirea stratosferei, Red Bull Stratos, un proiect care a durat cinci ani.

„Ca base jumper, eram doar eu, paraşuta şi abilitatea mea de a lua decizii. În Red Bull Stratos, a trebuit să devin membru al unei echipe. Aveam 40 de oa­meni de ştiinţă şi mulţi militari, mulţi oameni de 60-70 de ani, a trebuit să le câştigăm respectul şi să avem răbdare până când lucrurile au început să meargă cum voiam noi. În base-jump, totul se petrece repede. În acest proiect a trebuit să învăţ să am răbdare“, a povestit el.

Şi, după o lungă aşteptare şi multiple amânări, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, ziua Z a venit. O zi însorită de duminică, cu condiţii propice zborului cu balonul uriaş la care a fost ataşată capsula şi în interiorul căreia Felix a aşteptat marele salt timp de 2 ore şi 40 de minute, cât a du­rat ascensiunea.

„Să vă spun un lucru: atunci când te afli pe acoperişul lumii, devii mult mai umil. Nu te mai gândeşti la doborârea unor recorduri, nici la obţinerea unor date ştiinţifice – singurul lucru pe care ţi-l doreşti atunci este să te întorci acasă în viaţă“, a spus temerarul austriac, retrăind momen­tul de pace, dar şi de teamă de după deschiderea capsulei. „De sus se vedea curba Pământului. Ară­ta frumos, dar îţi dai seama că e un mediu ostil“.

Cu textul „Born to fly“ („Născut pentru a zbura“, n.r.) tatuat pe antebraţ, austriacul în vârstă de 43 de ani s-a aruncat în gol, având grijă la poziţia corpului, pentru a putea respira. Coborârea a durat 9 minu­te şi 3 secunde, din care 4 minute şi 19 secunde în cădere liberă, înainte de deschiderea paraşutei. Viteza maximă atinsă a fost de 1.342,8 km/h, de­păşind viteza sunetului (1.227,6 km/h).

La întreaga operaţiune a luat parte şi mama sa, care a plâns de mai multe ori pe parcursul misiunii.

După ce a bifat recordul vieţii lui, Baumgartner spune că a renunţat definitiv de sărituri şi că se va concentra pe meseria de pilot de elicopter. Cu 1.300 de ore de zbor comercial la activ, el vrea să se implice în misiuni de salvare.

Însă, privindu-l cu ce poftă rulează la bordul bolizilor cu patru roţi, pe circuitul Australian Bathurst din Sydney, unde s-a clasat pe locul doi la echipe şi nouă la individual, e greu de crezut că Felix se va opri aici.

„Nu mi-l pot imagina stând calm şi citind zi­arul cu o bere în mână“, spune acelaşi instructor Rettenbacher. „Felix are nevoie tot timpul de acţi­une, asta înseamnă normalitate pentru el.“