FOTO Corina, provocatoare în noul videoclip

10 aprilie 2014   News

Corina a lansat un nou videoclip, pentru piesa “Of Corso”, o colaborare cu Connect-R ce se anunţă a fi hitul verii. Artista este mai sexy ca niciodată, purtând un corset realizat din metal ce aparţine brandului exclusivist Idriss Guelai Atelier. "Este un corset greu, care cântăreşte mai bine de trei kilograme

Corina a lansat un nou videoclip, pentru piesa “Of Corso”, o colaborare cu Connect-R ce se anunţă a fi hitul verii. Artista este mai sexy ca niciodată, purtând un corset realizat din metal ce aparţine brandului exclusivist Idriss Guelai Atelier.

"Este un corset greu, care cântăreşte mai bine de trei kilograme, realizat manual în atelierele designerului nonconformist Idriss Guelai. Acesta realizează piese de vestimentaţie cu totul deosebite, folosind metal, lemn sau plexiglass. Câteva creaţii ale sale au fost purtate şi de Rihanna sau Madonna", declară Corina.

Pentru filmările noului clip, şi-a făcut cinci tatuaje, pielea ei fiind acoperită cu cranii, o ancoră, un scorpion şi un dragon uriaş în zona gâtului.

“Acţiunea clipului se petrece într-un oraş din Cuba. Eu joc rolul unei fete rele, care nu a fost cucerită până atunci de un bărbat. M-am tatuat special pentru acest clip. Cel mai spectaculos tatuaj este dragonul cu o coadă uriaşă de pe gât. Este menit să intimideze orice bărbat care încearcă să mă sărute… Tatuajele nu sunt permanente, ci sunt aplicate de make-up artistul Alexandru Abagiu”, declară Corina.

Of Corso” reprezintă prima colaborare dintre Corina şi Connect-R. Piesa a fost realizată în studiourile HaHaHa Production, iar clipul a fost filmat la Castel Film, regia acestuia fiind semnată de Florin Botea.

Atmosfera abundă în elemente tropicale, de la palmieri până la maşini specific cubaneze, toate acestea sub un soare arzător, de vară toridă.

"Mi-am dorit de mult timp să lucrez cu Connect-R. Este un artist complet, cu şarm, un timbru aparte şi foarte mult talent. Cred că e perfecta combinaţia dintre noi doi – e ca vanilia şi ciocolata", mărturiseşte Corina.

Mai multe