FOTO Cum arată ”fetele Gilmore” la opt ani de la terminarea serialului?

9 iunie 2015   News

Cu siguranţă nu le-aţi uitat pe simpaticele fete Gilmore, chiar dacă au trecut opt ani de când s-au încheiat filmările pentru îndrăgitul serial. Iar dacă vă întrebaţi ce mai fac Lorelay şi Rory, pe numele lor adevărate Lauren Bledel şi Alexis Bledel,

Cu siguranţă nu le-aţi uitat pe simpaticele fete Gilmore, chiar dacă au trecut opt ani de când s-au încheiat filmările pentru îndrăgitul serial. Iar dacă vă întrebaţi ce mai fac Lorelay şi Rory, pe numele lor adevărate Lauren Bledel şi Alexis Bledel, aflaţi că acum două zile cele două s-au reîntâlnit.

Alexis Bledel (33) şi Lauren Graham (48), dar şi celelalte staruri care au apărut în serialul Gilmore Girls, s-au reîntâlnit duminică pentru un eveniment organizat în Austin, Texas, după opt ani de când s-a încheiat celebrul serial. Şi înainte de evenimentul propriu zis, cele două vedete profitat de puţinul timp petrecut împreună şi s-au fotografiat pentru fanii lor de pe reţelele de socializare.

Iar dacă e să judecăm după fotografia respectivă, am putea spune că timpul a fost tare blând cu cele două actriţe, ele părând neschimbate.

Mai multe