FOTO Cum şi-a sărbătorit Principele Nicolae ziua de naştere

2 aprilie 2015   News

Ieri a fost zi de sărbătoare în familia regală. Nepotul Regelui Mihai I, al treilea în ordinea succesiunii, a împlinit 30 de ani, eveniment marcat de un dineu regal, la care au luat parte oaspeţi cu sânge albastru, foşti colegi, dar şi fiica regizorului Emir Kusturica.

Ieri a fost zi de sărbătoare în familia regală. Nepotul Regelui Mihai I, al treilea în ordinea succesiunii, a împlinit 30 de ani, eveniment marcat de un dineu regal, la care au luat parte oaspeţi cu sânge albastru, foşti colegi, dar şi fiica regizorului Emir Kusturica.

Ieri, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae a împlinit vârsta de 30 de ani, prilej cu care Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au oferit un dineu la Palatul Elisabeta, la care au fost invitaţi să participe prieteni, un număr de 30 de foşti colegi de şcoală şi universitate din Londra, colaboratori ai Principelui Nicolae din ţară şi din străinătate. Dintre cei 100 de oaspeţi, 37 au fost de peste hotare, printre care şi Principele Alexandru al Serbiei împreună cu logdnica sa, Dunia Kusturica, fiica regizorului Emir Kusturica.

Cum era de aşteptat, au fost prezenţi şi soţii Alex Ciucu şi Alina Sorescu, apropiaţi ai familiei regale.

Un alt cuplu prezent a fost cel format din Andreea Esca şi Alexandre Eram.

Evenimentul s-a desfăşurat cu începere de la ora 19.00 şi, după o recepţie în Sala Regilor, invitaţii au fost conduşi în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, unde îi aştepta masa regală – flori şi lumânări albe, tacâmuri de argint, farfurii inscripţionate cu însemnele Casei Regale şi un meniu special, ales chiar de Principele Nicolae.

Meniul a constat în salată de crudităţi cu coacăze roşii, piept de raţă afumat, somon cu garnitură de piure de conopidă şi mazăre şi prajitură aniversară, a explicat Sandra Gătejeanu, directorul de protocol.

De ziua lui, Principele Nicolae a primit cadouri simbolice de la invitaţii săi, printre care o minge de rugby, semnată de toţi jucătorii echipei naţionale, şi o sculptură comandată de Ioana Petrescu, fostul ministru al finanţelor.

De astăzi, Principele Nicolae a plecat într-un periplu prin ţară, alături de invitaţii săi din străinătate, prin care vrea să le prezinte acestora istoria, cultura, arhitectura, tradiţiile şi frumuseţile României.

Nepotul regelui este al treilea în linia succesorală la Coroana României. S-a mutat definitiv în România în urmă cu trei ani. De atunci învaţă intensiv limba română.

vezi aici o galerie foto inedită cu Principele Nicolae

Principele Nicolae a urmat Colegiul Royal Holloway din Londra, în management. În 2004, Principele a fost lider asistent al unei expediţii în Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zimbabwe si Madagascar. A locuit pentru patru luni în Kenya, unde a antrenat trupele Armatei Britanice în Rafting.

În aprilie va pleca într-un turneu pe bicicletă de la Sighetul Marmaţiei până la Constanţa pentru a promova sportul şi lectura în rândul tinerilor.

Foto: arhiva personală

Mai multe