FOTO Fiica lui Susan Sarandon are o familie modernă: Eva Amurri petrece alături de fostul ei soţ şi actualul iubit

10 august 2021   News

Fata în vârstă de 36 de ani a lui Susan Sarandon dă lecţii despre cum ar trebui să arate o familie relaxată 

Astfel, Eva Amurri a sărbătorit ziua fiicei sale, Marlowe, care a împlinit 7 ani, împreună cu tatăl ei, dar şi actualul ei iubit, într-o atmosferă plină de voie bună. Eva chiar a postat pe Instagram imagini de la petrecere, iar într-una dintre fotografii este foarte apropiată de Kyle Martino, cel de care şi-a finalizat divorţul în luna martie a anului trecut. La petrecere a fost prezent şi actualul partener de viaţă al Evei, Ian Hock, de profesie Chef - dar nu au lipsit nici ceilalţi doi copii pe care Eva îi are din mariajul cu Martino: Major, de 4 ani, şi Mateo, de numai un an. Da, aparent, lucrurile ar fi trebuit să fie complicate între Eva şi Martino - de vreme ce aceasta şi-a anunţat divorţul pe când era însărcinată cu cel de-al treilea copil al lor. Dar iată că cei doi au reuşit să treacă cu bine peste întreaga perioadă. "Ne-am distrat de minune, am dansat, am mâncat tort şi am râs mult. Nici măcar ploaia nu ne-a putut ucide vibe-ul", a scris ea. Iar iubitul ei de acum s-a integrat perfect în atmosferă. Eva este fiica lui Susan Sarandon din relaţia acesteia cu regizorul italian de film Franco Amurri. Foto: Profimedia, Instagram

Mai multe