FOTO Fiica regretatului comediant Jerry Lewis doarme pe străzi!

23 august 2017   News

Moartea genialului comediant lasă în urmă o problemă nerezolvată: fiica lui care nu are adăpost şi care acum ar putea avea pretenţii la avere

Jerry Lewis nu a recunoscut niciodată public că este tatăl lui Suzan Minoret, ajunsă acum să trăiască pe străzi.

Jerry Lewis a murit la 91 de ani, în dimineaţa zilei de 20 august, în locuinţa lui din Las Vegas. În luna iunie, actorul fusese spitalizat după ce fusese diagnosticat cu o infecţie urinară. Aceasta era, însă, doar una dintre numeroasele lui probleme de sănătate. În 1982, Lewis suferise o operaţie pe cord deschis, ulterior luptându-se cu cancerul de prostată, diabetul şi o meningită virală.

Jerry a intrat în lumea comediei la doar 16 ani, dar a cunoscut succesul în 1946, cu un spectacol de comedie în duet cu Dean Martin, într-un club de noapte. Succesul acelui spectacol le-a adus propria emisiune la NBC, The Martin and Lewis Show, dar şi roluri în vreo 16 filme. Totul până în 1956, când fiecare dintre ei şi-a dorit afirmarea solo, urmând pelicule ca The Cinderfella, The Patsy, The Bellboy, The Ladies Man, The Nutty Professor, The Family Jewels, The King of Comedy, care i-au cimentat lui Jerry statutul de superstar al comediei.

Suzan are 64 de ani şi nu are adăpost.

Căsătorit în 1944 cu Patti Palmer, actorul a avut nu mai puţin de şase copii din acest mariaj care s-a sfârşit în 1980. N-a fost un divorţ uşor, dar la doar o lună de la finalizarea lui, în 1983, Jerry şi-a uluit fanii când s-a însurat din nou – de data aceasta cu SanDee Pitnick, o dansatoare din Las Vegas, împreună cu care a adoptat o fetiţă. Există, însă, şi un al optulea copil: este vorba despre o fiică nelegitimă, Suzan Minoret, născută în 1952 din relaţia lui extraconjugală de trei ani cu manechinul Lynn Dixon... La vremea aceea, Jerry era însurat cu Patti Palmer şi nu a recunoscut copilul. Nu a făcut asta nici mai târziu, astfel că, la începutul acestui an, Suzan apărea în ziarul Philadelphia Weekly pentru a se plânge că nu are un adăpost, nefiind ajutată de faimosul şi bogatul ei tată... Un destin cu adevărat şocant, pentru o femeie care a crescut pe Fifth Avenue, s-a jucat pe genunchii Lizei Minelli în copilărie şi a învăţat franceza alături de Leslie Bogart, fiica lui Lauren Bacall şi a lui Humphrey Bogart. Nici măcar planul de-a face bani de pe urma poveştii ei de viaţă n-a funcţionat. În 2008 tocmai aşa a ajuns în Pholadelphia: atrasă de perspectiva oferită de un agent de a-i publica autobiografia intitulată Jerry’s Kid. Respectivul agent i-a oferit o casă, a plimbat-o pe la câteva emisiuni, apoi tot planul a căzut în uitare, Suzan ajungând să doarmă la 64 de ani prin laundromate. "Aş vrea că cineva să-l contacteze pe tatăl meu şi să-i spună în ce situaţie sunt. Poate că nu ştie toate amănuntele", s-a plâns ea, multe voci criticând-o, însă, fiindcă nu a reuşit într-o viaţă să se pună pe picioare şi a rămas dependentă de speranţa unui ajutor financiar din partea lui Jerry.

Totuşi, Suzan îşi vrea partea ei de dreptate. Trăsăturile faciale ne arată o asemănare fără tăgadă între tată şi fiică. Iar rezultatul testului ADN din 2008 este de partea ei. Cum a ajuns în situaţia asta? Suzan spune că Jerry i-ar fi dăruit mamei ei, Lynn Dixon, un inel ca semn că şi-ar fi dorit să oficializeze relaţia - lucru pe care, în cele din urmă, nu l-a putut face, soţia lui, Patti, fiind catolică şi refuzând să-i acorde divorţul. Aşa se face că Jerry şi Lynn s-au despărţit în cele din urmă, ea căsătorindu-se cu Hy Uchitel, un patron de cluburi cu multe conexiuni în lumea mafiei dar şi a showbizului. Altfel spus, un tată vitreg care a făcut ca prin copilăria lui Suzan să se plimbe multe nume mari ale acelor vremuri - inclusiv Jerry Lewis însuşi, care apărea din când în când în vizită, fără ca Hy să ştie că el era tatăl ei natural. Uneori, Jerry venea şi pe ascuns pentru a-i aduce cadouri...

Ulterior, Suzan s-a căsătorit şi a adus pe lume doi copii, dar când mariajul ei s-a destrămat a căzut într-o depresie profundă, îmbolnăvindu-se şi de anorexie. Familia soţului a vrut s-o interneze la Psihiatrie şi s-o sedeze. De-asta, explică ea, ar fi fugit, lăsându-şi chiar copiii în urmă. S-a restabilit în South Florida, angajându-se ca recepţioneră la un hotel şi recăsătorindu-se. Dar în 1996 a suferit un accident de maşină, care i-a provocat o leziune cranio-cerebrală cu urmări ce au împiedicat-o să mai poată avea orice fel de job.

"Am câştigat o grămadă de bani făcând pe idiotul", glumea Jerry, aici în rolul din Profesorul trăsnit, un film în al cărui remake a jucat Eddie Murphy.

“Încă aştept ca Jerry Lewis să mă recunoască  drept fiica lui biologică”, spunea Suzan în ianuarie. Nu a mai apucat s-o recunoască. Şi cu siguranţă nici n-ar fi făcut-o. Întrebarea este, însă, dacă Suzan se va avânta acum în bătălia pentru moştenirea de 50 de milioane de dolari a lui Jerry Lewis...

Mai multe