FOTO Gemenii născuţi prematur ai lui Chuck Norris au 19 ani. Iată-i acum: tatăl lor este foarte mândru de ei

18 mai 2021   News

Starul filmelor de acţiune, care în martie a împlinit 81 de ani, a avut o viaţă tumultuoasă, devenind tatăl gemenilor la vârsta de 61 de ani!

Pentru Chuck, naşterea gemenilor săi a fost una cu mari emoţii. Şi asta pentru că fata şi băiatul au venit pe lume cu două luni înainte de termen. Astfel, Chuck şi soţia lui, Gena, au trecut printr-o perioadă foarte stresantă întrucât Danilee Kelly şi Dakota Alan au stat 3 luni la terapie intensivă. Dar au ieşit cu bine din această încercare, iar azi, gemenii sunt sănătoşi. Danilee şi Alan au 19 ani (foto jos), iar tatăl lor de 81 de ani este foarte mândru de ei. De altfel, copiii ai şi jucat alături de tatăl şi mama lor în pelicula "Yes, Dear", dar au apărut şi în serialul celebru al tatălui lor, "Walker, poliţist texan". Norris şi soţia sa s-au cunoscut chiar în Texas - în Dallas mai exact, pe când... actorul se afla la o întâlnire cu o altă femeie. Şi s-au îndrăgostit în ciuda diferenţei de vârstă dintre ei - fostul model Gena O'Kelley este cu 23 de ani mai tânără decât Chuck. Totuşi, mariajul a rezistat - cei doi s-au căsătorit în 1998, devenind părinţii gemenilor trei ani mai târziu, în august 2001.

Actorul a avut, însă, o viaţă plină înainte de acest mariaj, astfel că Danilee şi Alan nu sunt singurii lui copii. Norris s-a însurat prima oară cu colega lui de şcoală Dianne Kay Holeneck pe când avea doar 18 ani - iar ea, 17. Dianne i-a dăruit un fiu, pe Michael, în 1962 - dar anul următor, lui Chuck i s-a născut şi o fiică dintr-o legătură extraconjugală. Totuşi, mariajul lui a continuat multă vreme, iar asta şi pentru că se pare că totul a rămas ascuns, actorul declarând că şi-a cunoscut fiica ilegitimă abia când aceasta avea 26 de ani. Astfel, viaţa lui a continuat firesc, iar în 1964, soţia i-a mai dăruit un fiu, pe nume Eric. Chuck şi Dianne au divorţat în 1989, fiind separaţi din 1988, separare survenită în timp ce el filma pentru "Delta Force 2". 

Foto: Instagram, Profimedia

Mai multe