FOTO Harrison Ford s-a prăbuşit cu avionul  

6 martie 2015   News

Actorul american a fost grav rănit în timpul unui accident aviatic şi este spitalizat cu multiple leziuni craniene şi posibile fracturi. El se afla la manşa unui avion de epocă, ce s-a prăbuşit la puţin timp după decolare.

Actorul american a fost grav rănit în timpul unui accident aviatic şi este spitalizat cu multiple leziuni craniene şi posibile fracturi. El se afla la manşa unui avion de epocă, ce s-a prăbuşit la puţin timp după decolare.

De ce s-a prăbuşit avionul

Actorul american de 72 de ani se afla la manşa unui avion datând din al Doilea Război Mondial, care s-a prăbuşit pe un teren de golf din Mar Vista, la vest de Los Angeles, în California.

Potrivit lui Ian Gregor, de la Administraţia Federală a Aviaţiei, avionul s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Santa Monica.

Harrison Ford este pasionat de aviaţie

Harrison Ford e cunoscut pentru pasiunea sa pentru aviaţie şi chiar l-a detronat pe John Travolta, un adevărat colecţionar de aparate de zbor, după ce în hangarul său şi-au găsit adăpost şase avioane şi un elicopter, pe lângă alte patru aparate de zbor pe care le-a avut în trecut.

De altfel, actorul a recunoscut că a avut o pasiune pentru zbor dintotdeauna, însă a fost prea sărac pentru a-şi permite cursurile care costau 15 $ /oră. Abia când a împlinit 53 de ani, Harrison Ford a reuşit să-şi cumpere un Gulfstream III la mâna a doua şi a rugat un pilot să-i dea lecţii de zbor.

„Am început să zbor foarte târziu”, mărturisea Ford, „însă nimic nu-mi aduce o satisfacţie mai mare şi nu-mi stârneşte mai mult interesul decât să învăţ lucruri noi despre pilotaj”.

Despre comunitatea mică a piloţilor, actorul spune că sunt că o familie care „te primeşte cu braţele deschise pentru că toţi împărtăşesc aceeaşi pasiune. Sunt oameni care te judecă doar pentru modul în care zbori”, mai povestea Ford.

Luat în mai multe rânduri peste picior din cauza colecţiei sale de avioane, inclusiv de către cei care luptă pentru protecţia mediului, Harrison Ford le-a răspuns că, într-adevăr, are în hangar şapte aparate, însă de pilotat „pilotează pe rând doar câte unul dintre ele”.

Pasiunea lui Ford pentru zbor a ajutat-o şi pe soţia sa, Calista Flockhart, să-şi depăşească fobia pentru călătoriile cu avionul, deşi ea a recunoscut că se simte în siguranţă doar atunci când ştie că Harrison este pilotul.

După accidentul de astăzi, însă, nu credem că soţia lui se va mai urca în vreun aparat de zbor şi nici că-l va mai lăsa pe Harrison să piloteze.

Foto: New York Times

Mai multe