FOTO Ivanka Trump a născut un băieţel!
„Îl întâmpinăm cu dragoste pe Joseph Frederick Kushner“, a scris proaspăta mămică de 31 de ani, fiica mogulului Donald Trump, postând şi-o poză la cald cu bebeluşul său, născut luni.
„Îl întâmpinăm cu dragoste pe Joseph Frederick Kushner“, a scris proaspăta mămică de 31 de ani, fiica mogulului Donald Trump, postând şi-o poză la cald cu bebeluşul său, născut luni.
Imediat ce a ieşit din sala de naşteri, Ivanka a ţinut să facă marele anunţ pe toate reţelele de socializare, mândră de fiul ei şi-al lui Jared Kushner, fără a se sinchisi de cum arată şi de locul în care se află, afişând un zâmbet luminos şi natural. „Bucuraţi-vă şi voi alături de noi, de venirea pe lume a lui Joseph Frederick, numit după bunicii noştri, susţinători ai generaţiilor lor şi patriarhi care şi-au inspirat mereu familiile“, a continuat Ivanka, explicând şi de ce a ales numele.
„Bunicul lui Jared, Joseph, a fost puternic. Un spirit de neînvins, familist, a cărui etică sperăm să o moştenească şi fiul nostru. Bunicul meu, Frederick, a construit multe, nu doar mii de case, dar şi o familie legată care onorează şi-acum tradiţiile pe care el le-a stabilit“.
Şi Donald Trump (67), tatăl Ivankăi, a dat sfoară-n ţară despre naşterea nepotului său, direct pe pagina sa de Twitter: „Frumoasa mea fată Ivanka tocmai a născut un băiat sănătos. Jared şi ea sunt foarte mândri!“
Ivanka şi soţul ei, Jared, mai au împreună o fetiţă de 2 ani, Arabella.