FOTO Principesa Margareta şi Principele Radu vor merge la Înviere la Chişinău
Dacă în ceilalţi ani, reprezentanţii casei regale sărbătoreau Paştele în România, de data aceasta vor lua lumină în Republica Moldova, unde sunt aşteptaţi să participe la slujba de Înviere din Catedrala Mitropolitană.
Dacă în ceilalţi ani, reprezentanţii casei regale sărbătoreau Paştele în România, de data aceasta vor lua lumină în Republica Moldova, unde sunt aşteptaţi să participe la slujba de Înviere din Catedrala Mitropolitană.
În cursul serii de sâmbătă, principesa Margareta şi Principele Radu vor participa, la Catedrala Mitropolitană Naşterea Domnului, la slujba de Înviere oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.
De asemenea, în aceeaşi noapte, principesa Margareta şi Principele Radu vor participa, la Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, la slujba de Înviere oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
În cursul vizitei la Chişinău, principesa Margareta şi Principele Radu vor avea întâlniri cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, cu primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, precum şi cu preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca.
Aceasta este pentru prima oară după 73 de ani când Familia Regală a României păşeşte în Catedrala Mitropolitană din Chişinău. Pe 31 octombrie 1942, Regele Mihai şi Regina Mamă Elena au participat la slujba religioasă cu ocazia restaurării catedralei. A fost ultima vizită a Regelui Mihai şi a Reginei Mamă Elena la Chişinău.
În timp ce Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu vor sărbători Paştele la Chişinău, Principesa Maria şi Principele Nicolae vor reprezenta Familia Regală, în Noaptea Învierii, la Sinaia şi Cluj-Napoca.
Astfel, Principesa Maria va lua parte la slujba de Înviere la Mânăstirea Sinaia. A doua zi, Alteţa Sa Regală va lua micul dejun pascal alături de monahii lăcaşului de cult.
De asemenea, Principele Nicolae va reprezenta Familia Regală la slujba de Înviere, de la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Principele Nicolae va participa, a doua zi, în cursul dimineţii, la slujba de Înviere, de la Catedrala Greco-Catolică din Cluj-Napoca, oficiată de Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
În ultimele două decenii, Familia Regală a participat la slujbe ale Sărbătorilor de Paşte în arhiepiscopii şi episcopii istorice, cum sunt cele de la Iaşi, Cluj, Craiova, Timişoara, Alba Iulia sau Galaţi, dar şi în nou-create episcopii precum cele din Giurgiu, Madrid sau Deva.
Foto: Casa Regală