FOTO Stil vestimentar dezastruos! Vezi cum se îmbracă fiicele lui Demi Moore!

23 martie 2015   News

Dacă ar fi fost anonime, probabil vestimentaţia lor nu ar fi atras atenţia asupra lor. Însă când părinţii lor sunt atât de cunoscuţi, nu se pot aştepta să treacă neobservate. Este vorba, bineînţeles, de fiicele lui Demi Moore şi a lui Bruce Willis

Dacă ar fi fost anonime, probabil vestimentaţia lor nu ar fi atras atenţia asupra lor. Însă când părinţii lor sunt atât de cunoscuţi, nu se pot aştepta să treacă neobservate.

Este vorba, bineînţeles, de fiicele lui Demi Moore şi ale lui Bruce Willis care par că n-au niciun simţ al esteticului. Nu o dată cele două au fost surprinse de paparazzi, pe stradă, purtând outfituri de-a dreptul ciudate.

Drept dovadă stau şi fotografiile surprinse (foto stânga, sus), ieri, pe stradă cu Tallulah Willis (21) şi Scout (23), când cele două se bucurau de o plimbare la pas prin New York. După cum era de aşteptat, ţinutele celor două erau, pur şi simplu, din alt peisaj. Şi pentru a intra şi mai în amănunt, precizăm că Scout purta şosete albe la balerini de culoare neagră, blugi evazaţi, tricou alb şi vreo trei straturi de geci. Şi dacă nu era de ajuns, observaţi cum nici sora sa mai mică, Tallulah, nu stă mai bine la capitolul vestimentaţie. Tallulah a optat tot pentru o pereche de blugi spălăciţi, evazaţi, o geacă de piele, un hanorac portocaliu, şi un fes asortat.

Iar dacă nici poza prezentată mai sus nu e de ajuns pentru a vă face o părere, uitaţi-vă la această imagine de mai jos, suprinsă săptămâna trecută, în care cele două fete au fost surprinse în compania mamei lor, la fel de ”bine” îmbrăcată.

Sursă foto: Hepta

Mai multe