FOTO Uite cum va arăta nunta Andei Adam

7 mai 2015   News

Mai e fix o lună până la marele eveniment din viaţa artistei. Invitaţiile au fost împărţite, meniul a fost stabilit, iar locaţia e în apropiere de Bucureşti. Însuşi Antonio Passarelli îi va găti miresei bucatele de nuntă. Iată detaliile.

Mai e fix o lună până la marele eveniment . Invitaţiile au fost împărţite, meniul a fost stabilit, iar locaţia e în apropiere de Bucureşti. Însuşi Antonio Passarelli îi va găti miresei bucatele de nuntă. Iată detaliile şi fotografii de la locaţie.

Anda Adam şi Sorin Andrei se pregătesc să spună „Da” în faţa ofiţerului stării civile, dar şi a preotului pe 7 iunie.

Naşi le vor fi Nicu Gheară şi soţia acestuia.

Invitaţiile au ajuns la cei aproximativ 500 de prieteni, rude şi apropiaţi ai celor doi şi sunt realizate din carton argintiu şi împodobite cu un cristal Swarovski.

Ce rochie va purta Anda Adam?

Viitoarea mireasă şi-a ales deja rochia şi a probat machiajul şi coafura pentru ziua cea mare. Costumul mirelui va fi gata săptămâna viitoare şi, din câte a povestit aseară la „Un show păcătos”, e vorba despre un sacou alb şi un papion negru.

Uite unde îşi face nunta Anda Adam

Într-un final, după mai multe căutări, viitorii miri au ales drept locaţie pentru petrecere Vila 23 din Snagov, lângă lac, cu piscină, restaurant şi posibilităţi de cazare.

Antonio Passarelli va găti la nunta Andei Adam

Cel care se va ocupa de meniul de nuntă este celebrul bucătar italian Antonio Passarelli, care a selectat nu mai puţin de 30 de feluri de preparate italieneşti, unele inedite, alte tradiţionale, care vor sta la dispoziţia celor 500 de invitaţi sub formă de bufet.

Anda Adam şi-a dorit să aibă şi un candy bar generos, cu minieclere, prăjiturele şi macarons.

Şi, cum distracţia este ingredientul principal, la nunta Andei se va cânta şi se va dansa, nu glumă! Iar pentru asta, cântăreaţa va avea la dispoziţie o scenă de 100 mp. În plus, pentru ca petrecerea să fie una cu adevărat inedită, la intrare va avea un stand cu costume de baie, pentru invitaţii care vor dori să sară în piscină împreună cu cei doi miri.

Foto: pagina personală, capturi Antena 1

Mai multe