Fotografia controversată a soţiei lui Alec Baldwin, după a treia naştere

15 septembrie 2016   News

În ultimii ani, s-a tot pus accent pe cât de repede poţi reveni la silueta de dinaintea sarcinii. E drept, este o imagine pe care, de cele mai multe ori, celebrităţile o promovează prin postări în social media sau prin interviuri în presă în care susţin că-n doar câteva săptămâni sau luni au revenit la kilogramele de dinaintea sarcinii.

Zilele trecute, Hilaria i-a dat naştere micuţului Leonardo

Şi cum toată această acţiune devine frustrantă pentru femeile de rând, unele celebrităţi s-au gândit să vorbească deschis despre perioada de după sarcină şi despre kilogramele nedorite.

Hilaria Baldwin, de exemplu, soţia actorului Alec Baldwin, care a născut, natural, acum câteva zile, s-a gândit să posteze o fotografie pe Instagram, surprinsă la doar 24 de ore de la naştere. Prin imaginea respectivă, instructorul de yoga a dorit să arate că a rămas cu ceva burtică după  naştere şi că acele kilograme în plus nu au dispărut peste noapte, aşa cum lasă să se înţeleagă alte celebrităţi.

Fotografia postată de aceasta, la 24 de ore de la naştere

”Am făcut fotografia aceasta ieri, când Leonardo împlinise 24 de ore. Am făcut acelaşi lucru şi după ce s-a născut Rafael (n.r. al doilea copil al cuplului). Întotdeauna am emoţii când fac lucrurile acestea, însă cum în ultima perioada fenomenul ”body shaming” a luat amploare, am decis să iau atitudine şi să le încurajez pe femei să creadă în ele şi să nu mai fie frustate dacă rămân cu multe kilograme după naştere. ”, este o parte din mesajul postat de Hilaria alături de fotografia respectivă.

Soţia a actorului a mai declarat şi că-n următoarele 366 de zile va încerca să trăiască sănătos şi frumos şi că fanii ei îi vor putea urmări progresul pe contul ei de Instagam.

După cum era de aşteptat, însă, postarea ei a stârnit destule controverse. Pe de o parte s-au aflat fanii care i-au mulţumit pentru sinceritate şi au felicitat-o pentru curajul de a-şi arăta corpul într-o astfel de situaţie, iar de cealaltă parte a baricadei au fost cei care i-au reproşat că îşi petrece timpul pe social media în loc să stea cu nou-născutul şi că, de fapt, acţiunea ei este egoistă şi că este menită doar să atragă atenţia celor din jur asupra ei.

Aşa arăta Hilaria pe la începtul celei de-a treia sarcină

Amintim că Hilaria este autoarea unei cărţi numită ”The Living Clearly Method”, în care vorbeşte despre aspectele mai puţin plăcute ale naşterii.

foto: Instagram

Mai multe