Fotografii rare cu fiica lui Nicolas Sarkozy şi a Carlei Bruni

18 decembrie 2017   News

Au trecut şase ani de la naşterea copilului fostului preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy (62) cu modelul Carla Bruni (49), iar încă de la venirea pe lume a fetiţei pe nume Giulia Sarkozy, părinţii ei celebrii au încercat din greu să o ţintă departe de atenţia publică. Pe atunci apăreau câteva fotografii surprinse de paparazzi cu bebeluşul de doar săptămâni, în timpul unei plimbări a părinţilor prin Versailles.

De-a lungul anilor, fotografiile cu micuţa Giulia au fost destul de rare, singurele ipostaze fiind cele surprinse de paparazzi, mama sa publicând pe contul său de Instagram doar poze cu copilul său în care nu i se vedea deloc faţa. Iată că acum, în timpul unui moment trist pentru familie, funerariile mamei sale lui Sarkozy, Andrée, care au avut loc astăzi la Paris, micuţa Giulia a putut fi văzută alături de părinţii ei.

Aşa că fostul preşedinte şi familia sa, Carla Bruni, fiica lor Giulia, dar şi fraţii lui Nicolas şi copii lor au îmbrăcat haine de doliu şi au condus-o pe cea care le-a fost bunică, mamă, ori soacră, pe ultimul drum. Cu această ocazia am putut vedea şi cât de mult a crescut Giulia, acum în vârstă de 6 ani, tot în nişte fotografii surprinse de paparazzi. De mână cu părinţii săi şi îmbrăcată în haine groase de iarnă, micuţa blondă a fost fotografiară în faţa unei biserici din Paris. Giulia este o fetiţă simpatică care a luat tot ce e mai frumos din trăsăturile fizice ale părinţilor ei.

Giulia este singurul copil al cuplului Carla Bruni - Nicolas Sarkozy, chiar dacă cei doi soţi mai au copii din relaţiile anterioare căsătoriei lor din 2008. Carla mai are un băiat de 16 ani pe nume Aurélien Enthoven, iar Nicolas mai are încă 3 copii, un băiat de 31 de ani politician, Jean Sarkozy, un fiu de 32 de ani, producător muzical, Pierre Sarkozy şi un băiat de 20 de ani, Louis Sarkozy.

Foto: Hepta

Mai multe