Fotografii rare cu Penelope Cruz şi băieţelul ei. Cât de frumos este Leo!
Penélope Cruz şi soţul său, Javier Bardem, se cunosc de mai bine de 25 de ani, iar în 2010 au decis să-şi unească destinele. Deşi sunt amândoi faimoşi, sunt printre puţinii care reuşesc să trăiască o frumoasă poveste de dragoste departe de ochii curioşilor, ba chiar mai mult, copiii lor au fost păziţi cu sfinţenie pentru ca nu cumva vreun paparazzo să le divulge identitatea.
Frumoasa Penelope este mama a doi copii, având o fetiţă de 4 ani pe care o cheamă Luna şi un băiat de 7 ani, Leo. Deşi rar au fost surprinse fotografii cu cei doi micuţi, iată că cele mai recente imagini ni-l aduc în prim-plan pe băiatul cuplului Cruz-Bardem. Aflată pe platourile de filmare pentru o campanie publicitară, Penelope a fost surprinsă în compania băiatului său, Leo. Cei doi se aflau miercuri în Napoli, fiind surprinşi chiar în faţă Mănăstirii Santa Chiara.
Este o fotografie rară cu fiul actriţei, mai ales că nu l-am mai văzut de când aveam 2-3 anişori. Acum Leo este băiat mare şi o însoţeşte pe mama sa la filmări. Penelope a purtat un costum office cu pantaloni lungi şi largi şi un sacou cu dungi, alături de o cămaşă roz pal, în timp ce simpaticul său fiu a ales haine mai lejere. Leo a îmbrăcat o maletă gri, o pereche de pantaloni din denim şi pantofi sport. Băiatul s-a înălţat şi se vede clar că a luat cele mai frumoase trăsături de la părinţii lui. Oare sora lui mai mică este la fel de frumoasă? Rămâne de văzut pentru că părinţii faimoşi au încercat până acum să o ascundă de bliţurile aparatelor de fotografiat. Nici pe ea nu am mai văzut-o de când aveam 1-2 ani.
Foto: Hepta