Fotografii rare cu soţia lui Lucian Viziru. Uite ce face cuplul în Germania FOTO

4 iulie 2019   News

De când s-a retras din lumina reflectoarelor, familia Viziru a rămas într-o zonă a discreţiei aproape totale, rareori fiindu-ne dat să mai aflăm noutăţi despre ea.

Lucian Viziru pare să-şi fi găsit calea departe de ţară, dând cariera în muzică şi televiziune din România pe cea de antrenor de tenis în Germania - unul acreditat ATP! Acolo, alături de soţia sa, Ema, şi de fiul lor, Mihai, artistul duce un trai tihnit, cu un ritm obişnuit, dar liniştitor.

Şi pentru că se află deja de aproape şase ani în Germania, am putea spune că Mihai a crescut ca un mic neamţ.

Ema, cea care i-a furat inima lui Lucian Viziru pe când aveau 17 ani şi care, ani mai târziu, i-a devenit soţie, s-a adaptat şi ea stilului de viaţă nemţesc şi noii cariere a lui Lucian. Iar la menţinerea ei într-o formă uimitoare contribuie din plin şi tenisul, care e practicat de toţi membrii familiei.

De 9 ani de când a devenit doamna Viziru, Ema e cea care a adus echilibrul în viaţa artistului. Şi se pare că Lucian a pariat pe o carte bună atunci când s-a căsătorit cu ea în 2010, căci are alături o femeie frumoasă şi care-i stă alături necondiţionat. (vezi şi galeria foto)

Mai multe