Fraţii Prince şi Paris Jackson, foarte eleganţi la nunta nepotului lui Michael

25 septembrie 2017   News

A trecut ceva timp de când i-am văzut pe fraţii Jackson în public, împreună, ba chiar s-a zvonit că fiii lui Michael Jackson şi-ar vedea fiecare de viaţa şi cariera lui şi n-ar mai petrece foarte mult timp împreună.

Lucrurile se pare că stau mai bine decât am crede noi între cei trei fraţi Jackson, Paris, Prince şi Blanket, în special între primii doi, care au documentat pe Instagram participarea lor împreună la o nuntă din marele clan Jackson.

Ieri, Prince (20) a postat această fotografie simpatică alături de sora lui mai mică cu un an, cei doi abordând ţinute elegante cu ocazia nunţii vărului lor, Siggy Jackson, fiul lui Jackie Jackson (66), unul dintre fraţii regretatului Michael.

În această poză, Prince apare îmbrăcat în smoking, în timp ce Paris poartă o rochie neagră, lungă, foarte elegantă. Nunta vărului lor a avut loc la reşedinţa clanului Jackson din Encino, California.

Cu o zi înainte, Prince a mai postat o fotografie tot cu el şi sora lui, Paris, pregătindu-se să dea o tură cu o motocicletă Harley-Davidson.

Ne bucurăm să vedem că cei doi fraţi Jackson se distrează de minune împreună.

Mai multe