Freddie Mercury, adevăr versus film. Cum i-a întâlnit pe femeia şi bărbatul vieţii lui?

22 noiembrie 2018   News

Prima relaţie sexuală a lui Freddie a fost cu o femeie, şi anume Mary Austin, o groupie şi, în acelaşi timp, angajată la un butic fiţos de haine.

Freddie chiar a crezut în această poveste, numind-o pe Mary iubirea vieţii lui, lăsându-i moştenire aproape întreaga avere, dar şi cenuşa mortuară, pe care s-o împrăştie într-un loc secret.  În film, starul o întâlneşte pe femeia cu care a ajuns să se logodească în aceeaşi noapte în care face cunoştinţă şi cu colegii Brian May şi Roger Taylor. Freddie o abordează spunându-i că-i place geaca ei, apoi o caută la locul de muncă, buticul de fashion Biba, şi o invită să iasă cu el.

Adevărul este un pic mai complicat. Brian May şi Mercury obişnuiau să frecventeze magazinul pentru angajatele lui frumoase, iar Mary a început să iasă prima dată cu May şi nu cu Freddie, conform unei declaraţii din 2017 a chitaristului. "Apoi, Freddie a venit într-o zi la mine şi mi-a zis: «Ai gânduri serioase cu Mary? Pot s-o invit în oraş?» A invitat-o şi au fost iubiţi o lungă perioadă", mai spune May.

Starul poza în logodnicul acestei Austin de ochii lumii, în timp ce, pe ascuns, făcea sex cu bărbaţi. Însă cel care a intrat în scenă în ultima parte a vieţii starului, Jim Hutton, a fost mai mult decât o aventură pentru Mercury.

Conform unei scene din filmul „Bohemian Rhapsody“, un Freddie beat îl atinge într-un mod nepotrivit pe unul dintre chelnerii angajaţi să servească băuturi la una dintre petrecerile lui decadente. Jim Hutton, pe numele lui, îl respinge, dar acceptă, apoi, scuzele muzicianului şi bea chiar şi o bere cu acesta.

În realitate, Hutton lucra ca hairstilist la Hotelul Savoy şi l-a întâlnit pe Mercury într-un club frecventat de homosexuali, Heaven in March. Se întâmpla în 1985. Cei doi au avut, într-adevăr, o relaţie stabilă, rămânând împreună până la moartea lui Mercury.

Foto: Getty Images

Mai multe