Funeralii VIP pentru Mireille Darc. Alain Delon, sfâşiat de durere
Funeraliile actriţei Mireille Darc au strâns laolaltă o mare de oameni. Foşti colegi de breaslă, cântăreţi, politicieni şi simpatizanţi s-au adunat pentru a o conduce pe ultimul drum pe cea care a fost Mireille Darc. Alain Delon a fost, de departe, cel mai afectat de această dispariţie, însă a avut tăria de a-i sta la căpătâi până în ultima clipă.
Alain Delon, sfârşiat
"La fel ca o stea căzătoare, Mireille Darc a traversat timpul lăsând în urma ei fragmente de vis şi de iubire", şi-a început predica preotul Jean-Michel Di Falco de la biserica Saint-Sulpice din centrul Parisului, înainte ca violoncelistul Dimitri Maslennikov să interpreteze Suita Nr. 6 de Bach.
Soţul regretatei actriţe
A fost, fără doar şi poate, un moment greu de procesat pentru un Alain Delon deja distrus de gândul că marea lui iubire s-a stins din viaţă. Actorul a vegheat asupra celei pe care a iubit-o pe tot parcursul slujbei, la doar câteva locuri distanţă de soţul actriţei, Pascal Desprez.
Carla Bruni
Carla Bruni
Printre cei sosiţi s-au numărat muzicianul Johnny Hallyday şi soţia sa, Laetizia, celebra actriţă Claudia Cardinale, dar şi Carla Bruni, fosta Primă Doamnă a Franţei, soţia lui Nicolas Sarkozy, care părea destul de afectată de această pierdere. Au mai fost prezenţi jurnaliştii Claire Chazal, Philippe Labro, actriţa de comedie Muriel Robin şi scriitorul Paul-Loup Sulitzer.
Claudia Cardinale
Johnny Hallyday şi Laeticia
Mireille Darc a murit în noaptea de duminică spre luni, la Paris, la 79 de ani, avându-l aproape pe Alain Delon, fost iubit şi partener, şi soţul său, Pascal Desprez.
Mireille Darc şi Alain Delon
foto: Hepta