Gemenii lui Patrick Dempsey, sosiile actorului. Fiica adolescentă, alură de model!
Poate nu ştiaţi, dar Patrick Dempsey nu este doar unul dintre cei mai simpatici şi talentaţi actori de la Hollywood, ci şi un familist convins şi un tătic implicat. Actorul a fost zărit de paparazzi, pe stradă, alături de familia sa. Haideţi să-i vedem şi noi!
Patrick şi Jillian sunt căsătoriţi din 1999 şi-au împreună 3 copii
Patrick Dempsey este căsătorit încă din 1999 cu Jillian Fink, cea de care anunţa că va divorţa în urmă cu doi ani, dar pe care a reuşit s-o recucerească şi s-o facă să vadă că locul ei este lângă el. Cei doi au împreună trei copii, o fată pe nume Tallula Fyfe, ajunsă acum la 15 ani, şi o pereche de gemeni, respectiv Darby şi Sullivanm în vârstă acum de 10 ani.
Fix în această formulă i-au surprins şi paparazzi, zilele trecute, pe străzile Parisului, când se îndreptau spre hotelul Ritz, unde stau pe timpul acestei vacanţe. Ne bucurăm, aşadar, că avem ocazia să vedem şi noi cum arată familia celebrului actor, căci nu se întâmpla asta foarte des, Patrick fiind destul de discret atunci când vine vorba de viaţa lui personală.
Au fost surprinşi în Paris
În fine, revenind la copiii actorului, trebuie să precizăm că gemenii în vârstă de 10 ani par sosiile fidele ale lui Patrick, în timp ce fiica cea mare, deja adolescentă, pare să-i fi moştenit trăsăturile fizice ale mamei sale, frumoasa Jillian.
Talluah are 15 ani şi are deja alură de model
Iată câteva cadre!
Gemenii în vârstă de 10 ani sunt sosiile fidele ale tatălui lor
foto: Hepta