George Burcea, mesaj misterios înainte de nunta cu Andreea Bălan ''Când totul era împotriva mea, am găsit puterea şi am mers mai departe''

13 septembrie 2019   News

Andreea Bălăn şi George Burcea pun la punct ultimele pregătiri. Cei doi vor ajunge duminică în faţa altarului şi se vor bucura de o nuntă de vis la Castel.

Andreea Bălăn şi George Burcea se pregătesc să îşi jure credinţă şi în faţa lui Dumnezeu. Frumosul cuplu îşi doreşte ca ziua nunţii să fie una cu totul specială, aşa că se întrec în surprize. Ceremonia religioasă va începe la ora 17.00 şi se va desfăşura la Biserica Sfânta Treime Dudeşti. Artista va etala la eveniment trei rochii, dar şi câteva momente de dans. Naşii amorezilor vor fi Monica Davidescu şi Aurelian Temişan.

George a fost omul care a reuşit să o vindece pe Andreea după despărţirea de Keo. Cei doi au făcut paşi timizi la început, dar împreună au reuşit să învingă timpul şi prejudecăţile, să depăşească greutăţile şi să devină părinţii a două fete superbe, iar acum se pregătesc de nuntă.

"Când totul era împotriva mea, am găsit puterea şi am mers mai departe. M-au ajutat şi foarte mulţi oameni care au crezut în mine şi în faptul că pot şi merit mai mult, dar puterea interioară şi dorinţa de a-mi depăsi condiţia deloc favorabilă de la început a fost a mea. Oamenii ne pot oferi multe lucruri, dar interiorul, forţa, dorinta, zvâcul, patima etc, doar noi le putem activa. 31 de ani. 3 fete minunate şi un Jack la fel de grăsun'', a fost mesajul emoţionat postat de soţul artistei pe Facebook înainte de nuntă.

Mai multe