George Lucas, invitatul special al lui Obama

6 iulie 2013   News

Creatorul francizei „Războiul stelelor“este aşteptat să participe săptămâna viitoare la o ceremonie ce va avea loc la Casa Albă şi care va fi patronată de preşedintele American.

Creatorul francizei „Războiul stelelor“este aşteptat să participe săptămâna viitoare la o ceremonie ce va avea loc la Casa Albă şi care va fi patronată de preşedintele American.

Cineastul în vârstă de 69 de ani se numără printre cei 12 artişti a căror contribuţie la dezvoltarea culturii americane va fi recunoscută astfel. Reprezentanţii Casei Albe au declarat că Lucas a adus un beneficiu uriaş cinematrografiei prin intermediul filmelor sale despre cavalerii Jedi.

Medaliile vor fi înmânate de preşedintele american în timpul unei ceremonii la Casa Albă. Printre alţi laureaţi celebri de-a lungul anilor se numără Ella Fitzgerald, B.B. King şi Robert Redford.

Foto: pagina oficială

Mai multe