George Michael, tratat la aceeaşi clinică unde a fost internată Teo

19 decembrie 2011   News

Veşti bune pentru cântăreţul britanic, pe care medicii îl anunţaseră în urmă cu o săptămână că-şi va petrece Sărbătorile în spital. Starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit, aşa că va fi externat

Veşti bune pentru cântăreţul britanic, pe care medicii îl anunţaseră în urmă cu o săptămână că-şi va petrece Sărbătorile în spital. Starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit, aşa că va fi externat în următoarele zile din clinica AKH din Viena.

În urmă cu aproape o lună, George Michael (48) a ajuns în stare gravă la urgenţă, din cauza unei pneumonii. El a fost internat în clinica AKH din Viena, unde a fost tratată şi vedeta de televiziune Teo Trandafir. Medicii au declarat atunci că e în stare critică şi nu ştiau sigur dacă va supravieţui. Însă, în urma unui tratament agresiv cu antibiotice, se pare că acum starul se simte mai bine, însă vocea i-ar putea fi afectată de boală. Ei i-au permis externarea numai cu condiţia unui repaus total.

Potrivit presei britanice, artistul va ajunge acasă, cel târziu de Crăciun.

Partenerul de viaţă al artistului, Fadi Fawaz, e foarte entuziasmat de revenirea lui acasă şi i-a anunţat şi pe fanii lui George că acesta va ajunge în curând la Londra, postând un mesaj pe contul său de Twitter: “Acasă de Crăciun. Nu mă pot stăpâni să zâmbesc, e cea mai frumoasă zi. (n.r. George) se însănătoşeşte pe zi ce trece. Nu mai avem de ce să ne facem griji, avem doar zile fericite înainte”.

Foto: Daily Mail

Mai multe