George şi Amal Clooney, gesturi de iubire pe covorul roşu. Frumoasa sa soţie îl soarbe din priviri pe celebrul actor
13 octombrie 2021
News
George şi Amal Clooney se iubesc ca în prima zi. Era de aşteptat, având în vedere că doar ea a reuşit să îl transforme pe celebrul actor dintr-un burlac convins într-un soţ exemplar.
Cei doi au strălucit la premiera londoneză a filmului ”The Tender Bar”, din cadrul celebrului Festival de Film găzduit de capitala Marii Britanii.
Amal îl soarbe din priviri pe George şi arată fabulos, fiind dovada vie că cel mai eficient fard al femeilor este dragostea. Superba soţie a actorului a îmbrăcat o rochie lungă, albă, cu umerii dezgoliţi pentru acest eveniment cu ştaif. Actorul a avut un elegant costum negru, cu cravată şi butoni.
Cei doi nu s-au zgârcit cu gesturile de afecţiune, sărutându-se şi îmbrăţişându-se chiar pe covorul roşu.
Foto: Profimedia