Gérard Depardieu a votat pentru alegerile prezidenţiale din Rusia

19 martie 2018   News

Actorul francez nu s-a dezis de îndatoririle sale de cetăţean rus şi a mers să-l voteze pe Putin.

Cetăţean rus din 2013, actorul francez Gérard Depardieu a votat duminică la Paris pentru alegerile prezidenţiale din Rusia.

"Putem să vă confirmăm că a votat deja", a anunţat reprezentanţa diplomatică de la Paris, precizând că a publicat pe Twitter şi Facebook o fotografie cu actorul francez pe cale să introducă buletinul de vot în urnă.

"Gérard Depardieu a votat la biroul de vot al ambasadei Rusiei în Franţa pentru alegerea preşedintelui Rusiei. Veniţi!", se menţionează în tweet-ul în rusă al ambasadei Rusiei.

Pe Twitter, Lucas Léger, reporter al RT France, filiala în franceză a unui canal public rus, a publicat o înregistrare video cu actorul, în mod evident foarte agasat de tentativa sa de a-l intervieva, cu comentariul: "Lui Gérard #Depardieu nu-i place să fie deranjat când îşi face datoria de cetăţean rus".

Anne Sinclaire l-a şi surprins în momentul în care ducea buletinul de vot către urnă.

Depardieu, în vârstă de 69 de ani, a primit cetăţenia rusă în 2013 de la preşedintele Vladimir Putin, căruia, evident, i-a dat votul său.

El s-a aflat atunci în centrul unei polemici provocate de decizia sa de a părăsi Franţa pentru a protesta împotriva planului preşedintelui francez de atunci, socialistul Francois Hollande, de a impozita cu 75% cele mai mari averi.

Gérard Depardieu este înregistrat în actele oficiale ca locuitor şi antreprenor individual la Saransk, oraş de 300.000 de locuitori situat la 650 km est de Moscova.

Mai multe