Geta din «Liceenii» e frumuşică şi acum, la 51 de ani. E divorţată şi are un copil

15 aprilie 2019   News

Vă mai amintiţi de eleva Geta, care se ţinea de năzdrăvănii, în “Liceenii”? Cesonia Postelnicu şi-a păstrat farmecul, deşi anul trecut a schimbat prefixul. Dacă în pelicula de succes se iubea cu Ionică, apropiaţii lor susţin că, în realitate, inima ei bătea pentru Ştefan Bănică Jr, interpretul lui Mihai. Protagoniştii peliculei au rămas prieteni la cataramă.

Elevii Mihai, Ionică, Dana şi Geta au dat culoare peliculei a cărei premieră a avut loc în 1986. Succesul filmului ”Liceenii” a depăşit însă până şi aşteptările producătorilor, inclusiv ale celor patru actori, Ştefan Bănică Jr, Mihai Constantin, Oana Sârbu şi Cesonia Postelnicu.

Deşi şi-ar fi dorit să depăşească acea perioadă şi s-au luptat să se remarce şi cu alte roluri, iată că românii continuă să îi asocieze cu acele personaje. Dintre toţi actorii, Cesonia este cea mai zgârcită cu interviurile. Apropiaţii ei susţin că artista are un fiu cu Emilian Simion, cu care s-a căsătorit în 1997 şi de care a divorţat în 2005.  Nu mulţi ştiu, dar ea este fiica celor doi mari artişti, Rodica Mureşan şi Sorin Postelnicu.

Vezi cum arată astăzi celebra actriţă!

Mai multe