Gheorghe Zamfir acuzat de infidelitate şi violenţă casnică

20 august 2015   News

După ani de zile petrecuţi în Franţa, celebrul naist român s-a reîntors în România şi a luat viaţa de la zero. Atât profesional, cât şi sentimental. Şi, deşi se iubeşte de ani buni cu o tânără, abia acum e un om liber cu adevărat.

De numele maestrului Gheorghe Zamfir se leagă multe poveşti de-amor, dar şi una desprinsă parcă din telenovele, despre cum a făcut avere în Franţa şi a rămas fără ea, din cauza neplăţii taxelor către stat, dar, se pare, şi din cauza soţiei sale, franţuzoaica Marie Noelle.

Căci, potrivit spuselor avocatei Paula Iacob, aceasta i-ar fi pretins artistului 5.000 de euro lunar, pentru a trăi… modest.

„Căsătoria a fost pe avere. Această individă, că nu pot să-i spun altfel, avea nevoie de 5.000 de euro pentru a duce un trai modest. Instanţa a admis recursul nostru, mi-aduc aminte că a fost chiar prima oară când am pledat la Curtea de Apel din paris şi am câştigat reducând pensia alimentară la 1.500, pentru că era evident: nu are nicio meserie, nu are niciun fel de preocupare, decât să trăiască de pe urma soţului pe care a reuşit să pună mâna, efectiv ţînându-se după el. N-a fost nicio iubire, era măritată cu un oarecare dintr-o orchestră… Când a realizat ce se poate obţine ajungând lângă Zamfir, femeia a făcut totul. I-a spus că e din familie de contese, pentru ca pe final Zamfir să afle că bunicii «contesei» erau îngropaţi în cimitirul evreiesc de la Botoşani", a povestit avocata Paula Iacob la Antena Stars.

Pentru a primi o astfel de pensie alimentară la divorţ, franţuzoaica ar fi declarat că violenţele şi infidelitaţile artistului ar fi fost cauza pentru care, la doar trei ani de la nunta din 1995, s-au despărţit, iar de atunci au tărăgănat prin tribunale.

Şi iată cum, după 16 ani de mariaj şi cinci de război aprig prin tribunalele franceze, Gheorghe Zamfir poate respira, în sfârşit, uşurat şi-şi poate trăi liniştit viaţa alături de noua sa iubire, o româncă cu 29 de ani mai tânără decât el! Anume o cântăreaţă de muzică populară din judeţul Alba, pe nume Nicoleta Beca. Cei doi locuiesc împreună în vila artistului din Târgovişte.

Totuşi, nici în prezent, războiul dintre Zamfir şi Marie Noelle nu este încheiat. Abia acum începe adevărata luptă pentru ce-a mai rămas din averea naistului.

Mai multe