Gigi Becali… viaţa şi opera
A trecut, în câţiva ani, de la un individ care se exprima prin gestică şi onomatopee la televizor, la cel care are o părere despre filosofie. Că filosof e el, care iubeşte înţelepciunea, nu Pleşu care o practică. Distanţa de la cel care era la cel care este a fost suficient de mare încât, îl citez pe sociologul Alfred Bulai aici, lui Becali să i se pară că ar fi chiar un tip deştept. Problema e că asta e tot mai greu de demonstrat. Becali a plecat de la ipostaza în care nu înţelegea de ce, dacă are bodyguarzi care ştiu să bată, îşi permit ăştia pe la televizor să-l ia la mişto.
A trecut, în câţiva ani, de la un individ care se exprima prin gestică şi onomatopee la televizor, la cel care are o părere despre filosofie. Că filosof e el, care iubeşte înţelepciunea, nu Pleşu care o practică. Distanţa de la cel care era la cel care este a fost suficient de mare încât, îl citez pe sociologul Alfred Bulai aici, lui Becali să i se pară că ar fi chiar un tip deştept. Problema e că asta e tot mai greu de demonstrat.
Becali a plecat de la ipostaza în care nu înţelegea de ce, dacă are bodyguarzi care ştiu să bată, îşi permit ăştia pe la televizor să-l ia la mişto. Şi acum a ajuns la ipostaza în care nu înţelege de ce e nevoie de oameni pe stadioane. Şi de ce suporteri sunt toţi, nu doar cei emoţionaţi că-l văd pe nea Gigi de la televizor. Când cumperi o echipă de fotbal, cumperi numărul de suporteri pe care-i are. La fel ca atunci când vinzi publicitate. Vinzi numărul mare sau mic de telespectatori pe care îi ai.
Şi ajungi la un moment dat să te saturi de discursurile imbecile ale celor de la televizor, care îl vând pe Becali ca pe un om de succes. O luăm pe rând. Banii i-a câştigat într-o poveste ridicolă. S-a dezvoltat întâmplător o zonă în care el cumpărase terenuri. Niciuna dintre celelalte afaceri în care a investit nu e altfel decât falimentară. Cu o excepţie. Clubul Steaua. Ipostaza lui de investitor în fotbal nu mai are de mult legătură cu realitatea. Dar cine să se apuce să-i spună asta?! Banii pe care i-a obţinut de pe urma clubului i-au echilibrat de câţiva ani pe cei pe care i-a investit. Ce să mai spun despre faptul că nu e complicat să faci un calcul şi să înţelegi că Steaua se poate autofinanţa. Prestaţia lui în politică a fost uşor dramatică. A avut o perioadă în care ai fi putut crede că poate băga un partid în Parlament. N-a durat mult, pentru că el ce construieşte dărâmă când se sprijină ca să se poată ridica. Conjunctural a ajuns europarlamentar şi am convingerea că şi-a atins cu asta nivelul de incompetenţă în politică. Mai mult n-o să fie niciodată.
Oamenii de care s-a înconjurat sunt într-un continuu spectacol al ridicolului.Dacă stai o dată la masa lor, pleci cu senzaţia pe care o trăia într-un banc omul de la ţară uitându-se la o girafă. Pe principiul “aşa ceva nu există!”. Nu există oameni mai dispuşi să dea dreptate întruna cum sunt cei pe care i-a strâns Gigi Becali în jur. Şi, în final, mi-a rămas în minte ce a zis Costi Rogozanu într-o emisiune. Gigi trebuie ţinut să nu-şi omoare echipa. S-a certat cu Piţurcă pentru că el nu vine la un meci de fotbal plăcându-i sportul ăsta. Îi place puterea pe care i-o dă. Îi place să fie celebru. Dacă nu poate fi primul patron antrenor, că mai sunt şi alţii care fac d-astea, în ritmul acesta am convingerea că va fi primul patron de club jucător. Cred că în curând îl vom vedea pe teren. Va fi al doilea preşedinte jucător al ţării.