Gloria Estefan, la 30 de ani de la accidentul care era cât pe ce s-o omoare: „Eram aproape paralizată, nu-mi imaginam că o să mai merg din nou!”

21 august 2020   News

Regina Pop-ului latino a lansat un album nou, Brazil305, chiar la 30 de ani de la accidentul care era cât pe ce să-i ia viaţa. Diva latino vorbeşte despre cea mai dificilă perioadă din viaţa ei şi despre cum a reuşit să treacă peste ea.

În urmă cu trei decenii, viaţa Gloriei s-a schimbat pentru totdeauna. Pe 20 martie 1990, când cântăreaţa de origine cubaneză era în apogeul carierei sale, s-a întâmplat ceva neprevăzut, ceva ce avea să-i schimbe viaţa în mod radical. Un camion a intrat cu viteză în autocarul ei de turneu, în timp ce ea şi echipa ei se aflau pe o autostradă din Pennsylvania, şi i-a rupt coloana vertebrală a artistei.

“Trăgeam un pui de somn în spatele autocarului, voiam să mă odihnesc puţin înainte de concertul din acea seară şi brusc am ajuns trântită la pământ, fără să mă pot ridica, uitându-mă spre tavan şi întrebându-mă ce s-o fi întâmplat de aveam asemenea dureri îngrozitoare”, a început să povestească vedeta de 62 de ani în timpul unui interviu oferit pe Zoom din casa ei din Miami, unde s-a izolat împreună cu soţul ei, Emilio (67), în timpul pandemiei.

Cel mai greu moment

Experienţa care a adus-o faţă în faţă cu moartea i-a schimbat pe loc priorităţile şi întreaga viaţă, de altfel. “A existat, cu siguranţă, viaţa mea de dinainte de accident şi viaţa mea de după accident. Chiar dacă n-aş mai vrea niciodată să trec prin ce am trecut, a fost o experienţă folositoare, m-a învăţat să iau şi să-mi trăiesc viaţa zi de zi”, a continuat mărtirisirile mama lui Nayib (39) şi a lui Emily (25).

„Ţin minte cum mă gândeam că poate că exista un motiv anume pentru care a trebuit să trec prin aşa ceva, poate că mi-a fost menit să devin un exemplu pentru oameni în ceea ce priveşte cum să preluăm controlul asupra vieţii noastre şi cum să trecem pentru momentele dificile din viaţă”, a conchis ea.

O persoană spirituală, Estefan spune că puterea rugăciunii s-a simţit cu vârf şi îndesat în tot procesul vindecării ei. „Am primit rugăciunile a milioane de oameni, le-am simţit din întreaga lume, imediat după accidentul meu. Le simţeam ca pe o energie fizică, ca pe cea mai puternică forţă posibilă. Nu ţinea nimic de religie, pur şi simplu am simţit conştiinţa oamenilor care-mi urau însănătoşire, am simţit acea putere a spiritului colectiv. Sunt convinsă că gândurile noastre creează realitatea, că gândurile pe care le trimitem în Univers vor prinde contur.

Noi priorităţi

După o perioadă îndelungată şi dureroasă de recuperare, artista a preluat din nou frâiele propriului destin, făcând istorie cu prestaţia sa de la Super Bowl, când a fost prima artistă latino care să urce pe acea scenă. În plus, a câştigat mai multe premii Grammy şi Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai mare onoare pentru un civil american.

“Nu mi-am început cariera muzicală pentru a deveni cunoscută. M-am apucat de muzică pentru că ador muzica şi pentru că este ceea ce m-a alinat pe mine în cele mai grele perioade din viaţa mea”, recunoaşte diva latino.

În prezent

Estefan revine acum cu un nou album, Brazil305, iar finisarea lui n-a fost deloc uşoară, pentru că a avut loc în momentul în care artista şi-a pierdut mama, pe Gloria Fajardo.

„Plănuisem să lansez albumul în 2017, dar apoi mama s-a îmbolnăvit şi a murit, iar eu nu eram în stare să mă pun în faţa microfonului şi să cânt în asemenea circumstanţe. În plus, îmi doream să se simtă bucuria în aceste piese, aşa că am decis să nici nu mai calc pe la studio, să-mi iau o pauză de vreun an în care să jelesc, să nu mă stresez cu finalizarea albumului. Mama ascultase melodiile de pe album şi îi plăcea mult albumul... Cred că ea m-a ajutat să închei munca la el...”

În Brazil205, Estefan a remixat hiturile ei de altădată, precum "Conga", "Rhythm Is Gonna Get You" şi "Get on Your Feet". Foto - Profimedia

Mai multe