Gravidele sexy ale anului 2016
Nu ştim dacă 2016 va egala boom-ul de moştenitori VIP de anul trecut, însă împrejurările sunt favorabile. La câte nunţi am numărat în 2015, ne aşteptăm să primim din ce în ce mai multe veşti de genul acesta. Până una, alta, certitudinile sunt cele de mai jos...
Prinţesa Victoria a Suediei
Atenţie, bebeluş regal la bord! Până când va fi încoronată regină în regatul nordic, Victoria ar cam trebui să se ocupe cu perpetuarea speciei cu sânge albastru. Deşi soţul fost antrenor de fitness cam încurcă lucrurile, cu originea lui comună. Azi o fi el prinţ, dar din martie, va fi consortul care schimbă scutece.
Anne Hathaway
Actriţa n-o fi confirmat sarcina, dar sarcina ei vorbeşte de la sine. Mai ales că simpatica brunetă este deja în al doilea trimestru, iar burtica chiar nu mai poate fi camuflată. Ce-ar mai fi de spus? Sperăm că primul ei copil şi-al soţului Adam Shulman să moştenească de la mămica lui acel zâmbet larg. Foarte larg.
Rose Byrne
Tic-tac! Poate că-n această imagine nu pare, dar actriţa de 36 de ani poate deveni mamă dintr-un moment în altul, termenul fiind la sfârşitul acestei luni. Fericitul tătic este actorul Bobby Cannavale, care-şi doreşte o fetiţă, dar vrea să afle ce-i rezervă destinul doar în momentul naşterii.
Prinţesa Sofia a Suediei
Ceva se-ntâmplă în acest regat, căci plouă, ne scuzaţi, cu bebeluşi. Iar pe linia de succesiune la tron se vor îngrămădi, de anul acesta, încă doi pretendenţi în scutece. Al Sofiei şi-al Prinţului Carl Philip, ce va veni pe lume în aprilie, este al cincilea în rând. Dar cu aşa părinţi frumoşi, moştenitorul va fi cel puţin fermecător.
Chrissy Teigen
Frumoasa soţie a lui John Legend este genul acela de gravidă pe care n-ai cum să nu fii invidioasă. Chiar şi însărcinată, arată mai bine decât multe femei, fără bebe la purtător. Dar asta e, nu te pui cu genele de manechin. Copilul ei model (şi-al lui John, desigur) va veni pe lume în vară.
Ivanka Trump
Peste două luni, milioanele de dolari se vor împărţi la trei. Fiica viitorului preşedinte al Americii (scuzaţi gluma) va aduce pe lume încă un copil, după ce ea şi norocosul care-i este soţ, Jared Kushner, au făcut deja doi. Nu e ca şi cum n-au cu ce să-i crească.
text: florentina iana. foto: guliver/rex features/getty images, hepta