Gwyneth Paltrow: „Am dat-o-n bară cu Brad Pitt! Îmi pare rău!”

1 septembrie 2017   News

Actriţa de 44 de ani a făcut o confesiune neaşteptată în timpul unui recent interviu radiofonic

Întrebată dacă a fost de vină pentru destrămarea vreuneia dintre relaţiile sale, Gwyneth a fost surprinzător de sinceră: „Oh, Dumnezeule! Am stricat atâtea relaţii! Sunt o prietenă bună, o soră bună, o mamă şi o fiică bună, dar cel mai vulnerabilă şi dezorganizată sunt la capitolul relaţiilor sentimentale”, a recunoscut Gwyneth. „Deci mi-a trebuit să muncesc foarte mult eu cu mine ca să ajung în acest punct în care am o relaţie OK”, a adăugat actriţa, care se află într-o relaţie extrem de discretă cu Brad Falchuk. „Aşa că Brad, dacă auzi asta... Da, am dat-o-n bară. A fost vina mea. Îmi pare rău”, a concluzionat Gwyneth, cu ajutorul Sophiei Amoruso, care o intervieva şi care, evident, că la Brad Pitt voia să ajungă.

Fiindcă, nu-i aşa, lumea nu poate uita relaţia celor doi, chiar dacă au trecut nu mai puţin de două decenii de când s-au despărţit. Brad şi Gwyneth au alcătuit unul dintre cele mai vânate cupluri de presă în anii 1996-1997.

Gwyneth Paltrow şi Brad Pitt

Mai multe