Hellen Mirren, de nerecunoscut. Arată formidabil fără machiaj!

13 martie 2017   News

Hellen Mirren a fost mereu o apariţie notabilă.  Acum, chiar şi la 71 de ani, are un ten perfect, pe semne că timpul nu şi-a pus atât de mult amprenta asupra ei. Aşa că actriţa s-a lăsat fotografiată pentru o campanie de îngrijire a pielii, încurajând toate femeile să apară cât mai naturale, fără prea mult machiaj şi să "dezvăluie puţin mai mult". 

Hellen Mirren arată mult mai bine fără make-up.

Îmbrăcată într-o cămaşă albă şi cu un sutien din dantelă pe sub, Hellen a arătat uimitor, cu un ten mult mai luminos şi mai tânăr decât la evenimentele de pe covorul roşu, unde apărea cu faţa încărcată de o mulţime de produse cosmetice. "De ce îngrijirea pielii ar trebui să se axeze doar pe faţă? Deschideţi-vă bluza!", a spus actriţa.

Hellen este ambasadoarea produselor anti-îmbătrânire ale unui brand cunoscut.

Câştigătoarea premiului Oscar a demonstrat încă o dată că mai puţin înseamnă mai mult, aşa că a pozat cu puţin machiaj şi, după părerea noastră, pare mult mai tânără şi mai frumoasă aşa. Pictorialul este unul curajos, o provocare chiar şi pentru o diva ca ea, care a suferit transformări uluitoare pentru rolurile pe care le-a interpretat în filme precum "Regina" şi "Arthur".

"Obişnuiam să mă îngrijorez mai mult în legătură cu aspectul meu decât o fac acum. Cred că marele avantaj la a îmbătrâni este că te eliberezi de anumite lucruri. Acestea fiind spuse, cred că toate femeile îşi fac griji în legătură cu îmbătrânirea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la fel ca şi bărbaţii.", a adăugat actriţa. Dar asta nu înseamnă că nu poţi arăta spectaculos, chiar şi la 71 de ani. Hellen, ambasadoarea  produselor de îngrijire a pielii L'Oreal, demonstrează că totul este posibil, dacă ai grijă de tine.

Foto: Peter Lindbergh pentru  L'Oreal.

Mai multe