Hot, hot, hot! Khloe Kardashian, într-un pictorial incendiar!

23 octombrie 2015   News

Înainte de întâmplarea cu Lamar Odom, Khloe Kardashian a realizat un pictorial incendiar pentru coperta primului roman autobiografic. Iar acum că apele s-au mai liniştit şi starea de sănătate a lui Lamar s-a stabilizat, starleta a făcut publice fotografiile aceste fotografii.

Cea mai mică dintre surorile Kardashian a muncit din greu în ultimele luni pentru a da jos kilogramele dorite, iar acum că ”procesul” de slăbire s-a dovedit a fi unul de succes, Khloe a decis să realizeze un pictorial nud, la care a lucrat îndeaproape numai cu specialişti.

În unele cadre, Khloe apare acoperită doar de un cearşaf, lăsând la vedere doar o parte a corpului său. Cu siguranţă, cei care au criticat-o până acum pe Khloe din cauza kilogramelor ei în plus, îşi dau de sacrificiile pe care starleta le-a făcut pentru a ajunge la acest rezultat. De altfel, în cartea pe care o va lansa, Khloe vorbeşte despre cât de greu i-a fost să slăbescă şi, mai ales, cum a reuşit!

"Sunt obsedată de sală, dar puţin ajutor în plus n-a stricat niciodată nimănui. Corestul îmi antrenează talia şi mă ajută să stau dreapta. Cum îl încerci, devii obsedat, ca mine!", a scris Khloe Kardashian, în urmă cu câteva săptămâni.

Sursa foto: Regan Arts

Mai multe