HOT Mamma! Malika Haqq ne dezvăluie culisele unui baby-shower cu stil şi ale unei naşteri în plină pandemie

10 aprilie 2020   News

Vedeta E! Entertainment şi, totodată, cea mai bună prietenă a lui Khloe Kardashian, a adus pe lume zilele trecute un băieţel. Iată povestea ei.

Poate încă nu vă sună cunoscut numele său, dar fanii reality show-ului Keeping Up With the Kardashians ştiu deja că vorbim despre cea mai bună prietenă a lui Khloé Kardashian, acea minionă sexy, de doar 1,65 m, născută în Los Angeles. Unii ar merge chiar mai departe şi ar spune că este şi „gardianul“ contului ei de Instagram! Asta cam de pe vremea când Khloé era în depresie după ce a aflat că soţul şi tatăl fetiţei sale, Tristan Thompson, a înşelat-o a doua oară cu cea mai bună prietenă a surorii mai mici, Kylie Jenner. La acel moment, Malika Haqq (37) para toate mesajele răutăcioase primite de Khloé în mediul virtual, numind-o pe amantă o „cu*vă neloială“, după ce le-a trădat încrederea fetelor din clanul K. 

Intrată în lumina reflectoarelor graţie show-ului fenomen, ea şi sora ei geamănă, Khadijah, sunt în anturajul lui Khloé încă de când aveau 15 ani, când Malika trăia o iubire adolescentină cu un amic al lui Khloé. Băiatul a dispărut de mult din peisaj, dar fetele au rămas un fel de surori de cruce.

După o vreme în care a fost şi asistenta personală a lui Khloé, Malika şi-a dorit, la rândul ei, să fie în centrul atenţiei, începând o carieră în modelling şi actorie. Poate că publicul cinefil încă n-a remarcat-o, rolul lui Penny din comedia Sky High (2005) nefiind atât de sonor. În schimb, e una dintre cele mai bune promotoare ale brandului american Pretty Little Thing, pe lângă alte contracte de imagine pe care le are în derulare, şi s-a lansat şi în afaceri, având propria linie de beauty: Becca Cosmetics.

În urmă cu o lună, ea a fost răsfăţată de prietenele ei din clanul Kardashian, care au pus la cale un baby shower memorabil: o feerie cu baloane crem, aurii şi caramel, ursuleţi de pluş de toate mărimile, doi Moşi Martin giganţi din muşchi vegetal şi un candy-bar cu tort, macarons şi tot felul de delicii în formă de Teddy Bears.

Copleşită de atenţia primită, Malika şi-a exprimat gratitudinea în multiple mesaje postate pe Instagram şi, tot cu această ocazie, a dezvăluit şi faptul că tatăl băieţelului ce se va naşte în luna martie este fostul său iubit, Otis Flores aka O.T. Genasis, cu care a avut o relaţie timp de doi ani. Deşi aflat şi el la petrecerea de baby shower şi nelipsit de la controalele importante din perioada sarcinii, tăticul va rămâne doar un bun prieten al frumoasei Malika şi un părinte prezent în viaţa băieţelului său.

Într-un final, ziua cea mare a venit, iar frumoasa mulatră şi-a putut ţine în braţe bebeluşul, care a primit numele Ace Flores. Un moment mult aşteptat, dar şi plin de emoţiile aducerii pe lume a unui copil în plină pandemie.

"Am încercat să-mi imaginez cum va fi să-mi ţin în braţe bebeluşul. Nimic nu m-a putut pregăti pentru un asemenea sentiment, cu toată dragostea care te copleşeşte!", a mărturisit Malika într-o postare pe Instagram, post-partum.

"Să ai un copil în aceste timpuri de speriat poate aduce multă nesiguranţă. Dar am aflat că poate fi de ajutor să împărtăşeşti asta cu alte femei care trec prin aceeaşi bucurie, dar şi prin acelaşi stres cu tine. Verific de mai multe ori pe zi o aplicaţie în care mamele fac schimb de informaţii, sfaturi şi oferă sprijin celorlalte mămici şi asta mă ajută să ştiu că nu sunt singură. Comunicarea e foarte importantă, aşa că le încurajez pe mămicile şi viitoarele mămici să rămână în contact unele cu altele. Suntem împreună în situaţia asta!" (vezi mai multe poze în galeria foto)

Mai multe